Dormeam subt Pomul Vieții, rainic pomn,
când s-a-ndurat în mine Sfântul Domn
și trupul de genune mi-a deschis
rănindu-mă adânc în somn și-n vis.
Și te-am pierdut, femeia mea, de cum
cu ochiul meu de rană te văzum,
streină sfântă precât Sfântul Domn
de-acum, de-acum numai în vis și-n somn.
Izvorâtoarea mea de crunt haviz,
de-acum, de-acum numai în somn și-n vis,
streină sfântă precât Sfântul Domn,
de-acum, de-acum numai în vis și-n somn!
Sensul versurilor
Piesa explorează tema iubirii pierdute, văzută ca o experiență mistică și dureroasă. Naratorul își amintește de momentul pierderii iubitei, un moment marcat de o revelație divină și o rană adâncă. Acum, iubirea poate fi trăită doar în vis și în somn.