Îmi pot schimba veșmintele,
tonsura părului și armele,
pot chiar părea un ins ca orişicare.
Mă ajută enorm și fața mea,
comună, poate fi a oricui,
nici distincție aristocratică
și nici sigiliul acuzat al rasei:
un amestec: un pumn
nevolnic de țărînă.
Îmi pot schimba și stilul de luptă
dar nu pot în nici un fel să-mi schimb Destinul:
să nu mă mint pe mine însumi
trăim vremuri fără ambiguități, la Roma,
(doar în privința asta) :
fac parte dintre-acei ce-s însemnați
să moară, să-și dea duhul,
moartea mea e programul meu zilnic,
împărțită pe ore, o măsur și-o privesc în față…
de n-ar veni imprevizibilă
cum e memoria anilor mei de tinerețe
când plânsul în ungherul încăperii
ca o celulă mă doboară…
unii, veniți din Orient
(aceștia știu să facă tot ce-i fatal,
comerț al minții și-o anume senzualitate)
îmi sugerează să mă detașez
acesta-i jocul care-l joacă și Divinul,
iluminarea cugetului care vede totul
și bunătatea inimii care acceptă:
accept și eu: cu mine însumi plin de cruzime!
Sensul versurilor
Piesa explorează acceptarea destinului inevitabil al unui gladiator, confruntat cu moartea iminentă. El caută detașarea și acceptarea, în ciuda cruzimii propriei situații și a amintirilor dureroase.