La anul 1839.
Din zi în zi mai tristă, sărmană Românie;
De două veacuri jalea îţi creşte ne-ncetat!
Traian se miră, plânge, priveşte-a ta câmpie
Ce-o ştie câmp, odată de Acvil-apărat.
O! Tristă-i suvenirea la cei în agonie!
Amar e când te doare, să vezi că eşti împilat,
Să-neci a tale lacrimi; să vii, cu bucurie,
A săruta şi mâna ce ştii că te-a trădat!.
Pe cine aştepţi oare s-aline-a ta durere?
Pe-acela ce te suge? te calcă în picioare?
Pe cei carii te-ar vinde de mii de ori p-un tron?.
Te amăgeşti!.. Dar, află şi crede în tăcere:
Oricare slăbiciune în chinuri ia putere..
În fiare creşte iute virtutea lui Samson!
Sensul versurilor
Piesa exprimă tristețea și dezamăgirea față de starea României, aflată sub asuprire. Totuși, în mijlocul durerii, se întrevede speranța că slăbiciunea poate da naștere unei forțe interioare capabile să schimbe destinul națiunii.