Întoarce-mă, cerc al memoriei, la magic suavul hotar al zilei de toamnă în care peții o fecioară-arțar.
Învins mă alungă din luptă în umbra acestui exod nepăsnicul prinț al candorii, viteazul
Pierrot-voievod.
În sângele necuceritei fecioare captiv rămasei.
Răsar și apun între două
bătăi ale inimii mele.
Și tot mai aproape e râsul
copilăros și nerod
al zveltului prinț al candorii,
viteazul
Pierrot-voievod.
Sensul versurilor
Piesa explorează o amintire nostalgică a unei iubiri pierdute, folosind imagini poetice ale naturii și figuri simbolice. Naratorul este bântuit de amintirea acestei iubiri, simțindu-se captiv în trecut.