Sunt lovituri în viață, prea grele… Eu nu știu!
Lovituri ca din ura lui Dumnezeu, de-ai crede
că-n fața lor tot jarul suferinței
ți s-ar arunca-n suflet… Eu nu știu!.
Puține sunt, dar sunt… Sapă șanțuri obscure
pe fața cea mai dură și cel mai călit spate.
Par mânjii barbari ai năvălirii hune,
sau heralzii negri ce moartea ni-i trimite.
Sunt adânci prăbușiri a Christilor din suflet,
ale unor credințe ce blestemate mor.
Sunt răni sângerânde ca troznetele pâinii
care uitată arde-ntr-o gură de cuptor.
Și omul… Bietul… bietul! Întoarce ochii parcă
o palmă peste umeri i-ar fi fost izbită,
întoarce smintiți ochii, și-ntreaga sa viață
i-apare ca o baltă de culpe, într-o clipită.
Sunt lovituri în viață, prea grele… Eu nu știu!
Sensul versurilor
Piesa descrie suferința profundă și inexplicabilă din viață, comparând-o cu lovituri divine și cu prevestirile morții. Omul, copleșit de aceste lovituri, își vede viața ca pe o adunătură de greșeli.