Acolo, unde dorurile suie
Sub pleoapa caldă-a munților din noi
Pe-o cărăruie dinspre amândoi
Am poposit ca să-ți ridic statuie.
Cioplind în stânci, înmărmureau scânteie
Iar bulgărul de piatră tresărea
Zâmbeam ușor lovind cu dalta-n ea
Căci forma ei o-nfățișa femeie.
Dar când c-un ultim strigăt de sub cuie
Căzu și dalta-n freamăt uluit
Am devenit pe-o clipă-nmărmurit
Un trup inert privind la o statuie.
.. A te iubi e pentru mine-o artă
De-aceea mi-e ușor să-ți dăltuiesc
natura ta. Iar forma ce-o privesc
E-un suflet viu, nu o statuie moartă!
Sensul versurilor
Piesa este un omagiu adus persoanei iubite, comparată cu o operă de artă. Artistul își exprimă admirația și dragostea prin metafora sculptării unei statui, simbolizând frumusețea interioară și exterioară a persoanei iubite.