Racul
din arcul său zodiacal
veghează
un mal de smarald
găzduiește inimi și trupuri de bronz
neostenite valuri vin și revin
se călătoresc de nicăieri spre niciunde
sunt doar mișcare
ne spune bătrânul geometru
și murmur și huiet sunt vocile apei.
Zilele trec, se petrec
se-ntunecă
pierdute cu mine odată
sclipiri de gând
obscure ca lumina lunii.
Mici planoare sunt pescărușii
sub pătura întunecată a furtunii
alarma din țipetele lor e una strângătoare.
Curând
din câți au fost
rămân lungi și perpendiculare perdele de ploaie.
Cu ele sufletul se primenește
în răcoare
ascultă tunetul
un vestitor al inimilor.
Și rândunelele
în cuibare bogate în pui
se-ndeamnă către adăposturi.
O ploaie în averse, torențială
umple marea, câmpia
se revarsă
peste piepturile-nfierbântate
ale dragostei
a încetat
s-a limpezit și orizontul
puhoaiele din ceruri s-au mântuit
le-au înghițit pământul și oceanul
și ele însetate
ca iubirea.
Sensul versurilor
Piesa descrie o furtună și impactul ei asupra naturii și a sentimentelor umane. Imaginea ploii care purifică și a iubirii însetate sugerează o nevoie de reînnoire și pasiune.