Vine,
se rostogolește de neoprit,
începutul cumplitului.
Sigur
pe lauri,
pe victoria sa,
nici îngerul nu-l poate
încremeni între
hulubii vestitori.
Stăpânii golului,
ai văzduhului brăzdat
de sunetul de metal,
cu o vibrație ce înspăimântă,
alungă orice speranță
în fața cumplitului.
Cine să-și pună
pavăză pieptul?
Întunecate sunt lacrimile
timpului prin care străbatem
și focul se întunecă,
își pierde vigoarea,
abia pâlpâie/ se stinge
când suflă cumplitul.
E strigătul
copilei dispărute.
Neașteptat
ca avalanșa în munții
încărcați de proaspete ninsori,
în chinga albă a zilei,
când uitarea
va cuprinde inimi,
vor amuți și clopotele-n schit.
Sensul versurilor
Piesa descrie un eveniment devastator și inevitabil, un "început cumplit" care aduce cu sine pierdere, disperare și întuneric. Nimeni și nimic nu poate opri acest cumplit început, iar speranța este alungată, lăsând în urmă doar durere și uitare.