Se aude un tropot
de început de lume
un tunet se rostogolește
din ceruri
precum pe caldarâmul străzilor
roțile carelor trase de plăvani
printre mașini silențioase.
Se aude un fâlfâit
cum brăzdează prin cer
după lumină
vântul îți suflă în ceafă
fluieră ca un glonț
pe lângă urechile
unde timpanul ciocănelul scărița
vibrează.
Mă las cotropit de paloare
ridic pahare pline
și din nou pline
un clinchet care se revoltă
că Europa-i tot mai bătrână
deși se dă drept jună plină de nurii
și gata de dansuri frivole.
Vine la ore târzii câte un avertisment ca-n Cărțile sfinte
are manșetele negre de funcționar
nărăvit la hârțoage
în care conștiincios sunt încondeiate
mulțimi fără de număr
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment de sfârșit de lume și decădere, folosind imagini puternice și contraste între trecut și prezent. Europa este personificată ca o entitate îmbătrânită, dar care se preface a fi tânără, ignorând avertismentele.