Moartea nu
există pentru cei morți.
Morții nu
au frică de moartea îmbobocită.
Morții
cuceresc viața, nu
pe cea legendară, ci
doar viața propriu-zisă
pe care o pierdem născându-ne.
Cea lipsită de nume
de limită
de vânzoleală
(toate vânzolelile, simultane,
îl folosesc)
îl completez pe a-fi-viu prin nesfârșitul
fir de posibile
acuplări.
Moartea știe asta
și tace.
De știut numai moartea știe.
Sensul versurilor
Piesa explorează o perspectivă asupra morții, sugerând că aceasta nu este o finalitate, ci o transformare. Morții nu se tem de moarte, ci cuceresc viața însăși, înțelegând esența existenței dincolo de limitele impuse de naștere. Moartea deține o cunoaștere tăcută, inaccesibilă celor vii.