Toți morții mei stăteau în picioare, în cerc,
iar eu la mijloc.
Nu avea chip nici unul. Îi puteai recunoaște
doar după expresia lor corporală și din ceea ce spuneau
în tăcerea veșmintelor lor demodate
și destrămate; veșminte nici licitate
și nici vândute.
Nu avea chip nici unul. Iar ceea ce spuneau
era scutit de răspuns,
rămânea cumva țepăn, suspendat în încăpere, dens
obiect, liniștit.
Am zărit un loc gol în cerc.
M-am dus pe îndelete să-l ocup.
Iar atunci toate fețele ieșiră la iveală, iluminate.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema morții și a acceptării. Naratorul se confruntă cu morții săi într-un cerc simbolic, găsind un loc printre ei și, astfel, o formă de iluminare sau înțelegere.