Așază-mă pe nicovală, Doamne,
Lovește-mă cu ciocanul și fă din mine-o rangă.
Lasă-mă să pătrund prin vechi, năruite ziduri,
Lasă-mă să dezgrop și să-nlătur vechi temelii.
Așază-mă pe nicovală, Doamne,
Lovește-mă cu ciocanul și fă din mine-o scoabă.
Împlântă-mă-n grinzile ce susțin un zgârâie-nori,
Ia nituri înroșite-n foc și fixează-mă-n grinda
din mijloc
Ca să fiu cuiul cel mare ce prin albastre nopți,
Spre stelele albe susține un zgârâie-nori.
Sensul versurilor
Piesa este o metaforă despre importanța muncii și a sacrificiului personal pentru a susține structuri mai mari. Vorbitorul își dorește să fie un instrument esențial, chiar dacă asta înseamnă a fi supus la greutăți.