O omidă temerară
Cocoțată într-un copac
Rontăia tot ce-o înconjoară
Lăsând bietul pom sărac.
Doar o frunză mai avea
Unde somnul să și-l facă
Și grăbită cum era
Și-a mâncat propria cracă.
Cazi para mălăiață
Așteptată jos să vină
În gura lui Nătăfleață
O stimabilă găină.
Doar o frunză mai avea
Unde somnul să și-l facă
Și grăbită cum era
Și-a mâncat propria cracă.
Sensul versurilor
O omidă lacomă își distruge propriul habitat și sfârșește ca hrană pentru o găină. Povestea subliniază ironia sorții și consecințele acțiunilor nechibzuite.