Între patru pereți închis, la minte deschis,
În scris îți transmit starea mea de spirit încins.
Din abis, inadins, subliminal, canabis,
Încântat de cunoștință, nu mă vezi? Am mintea-n pix.
Ești chiar sărit de pe fix, nu vezi că plânge pasta?
Dar unul ca tine se preface că pare uimit de asta.
Încerc să mă demarc pe track, vorbesc cu pereții,
Măcar ei nu au pretenții precum ăștia cu intenții.
Încerc să fiu lucid, să nu ucid mii de speranțe,
Când singurătatea e o armură găurită de gloanțe.
Sătul de chitanțe restante, înclinate-n balanță,
De oameni cu aroganța superioară-n instanță.
Sunt eu confuz sau au făcut alții abuz
La demnitatea mea morală fără ca eu să îi acuz?
Sau am fost confuz și au făcut alții apel
La bunătatea mea morală fără ca eu să-i văd altfel.
(Refren 1) cu Sisu Tudor
Când realitatea e crudă și tot ce-i frumos dispare, stai!
Stai întins pe spate într-o dulce uitare
Și parcă, și parcă aud niște tobe-n zare,
Că doar muzica, muzica mă pune pe picioare.
(Refren 2) cu Sisu Tudor
Când realitatea e crudă și tot ce-i frumos dispare,
Nu-ți vine decât să stai într-o dulce uitare
Și parcă, și parcă aud niște tobe-n zare,
Într-o dulce uitare, muzica mă pune înapoi pe picioare.
Înconjurat de fapte, sunt sătul de toate,
Sătul de caractere pătate, slab iluminate.
Adevarul e scris pe jumate când legile sunt deformate,
Vorbele mele par diminuate atunci când alții le dau deoparte.
Sătul de minciuni camuflate după dinți,
Adevarul îl imiți când, de fapt, singur te minți.
Și știu că nu mă-nghiți, când tu și ai tăi sunteți sfinți,
Fiindcă par obraznic doar atunci când voi sunteți cuminți (asa ca).
Doamna psiholog, doar tu m-ai putea crede,
Căci viziunea mea rațională nu este afectată de verde.
Încerc să fiu limpede, fără să vreau devin isteric,
Într-o cameră goală cu dor nebun de soare puternic.
Mă resemnez să procesez înainte de proces,
Căci cei ce cred că au acces m-ar condamna la deces.
Mie dor de cei apropiați, mi-e dor de primăvară,
Momentan mă închid în mine… (viața-i dulce acrișoară).
(Refren 1) cu Sisu Tudor
Când realitatea e crudă și tot ce-i frumos dispare, stai!
Stai întins pe spate într-o dulce uitare
Și parcă, și parcă aud niște tobe-n zare,
Că doar muzica, muzica mă pune pe picioare.
(Refren 2) cu Sisu Tudor
Când realitatea e crudă și tot ce-i frumos dispare,
Nu-ți vine decât să stai într-o dulce uitare
Și parcă, și parcă aud niște tobe-n zare,
Într-o dulce uitare, muzica mă pune înapoi pe picioare.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de singurătate și deziluzie față de realitate, găsind consolare și refugiu în muzică. Artistul reflectă asupra minciunilor și a greutăților vieții, căutând o evadare într-o stare de uitare.