Aha, ye… Yo!
Când instinctu’ matern este unu’ de fiară
Realizezi că te ridică cine te și coboară
E legea naturii, instinctele sunt legate cu sfoara
Posibil să nu mai simți asta și a doua oară…
Ceva separă
Intenționat direcția de morală
E trist că toată tinerețea se preface-n boală
În acuzații fără noimă e pustie glastra
Și cu asta-basta!
Ma plimb prin Alabasta
Însetat pan’ la sacrificiu, iluzie sau viciu
Am destulă vreme să stau pe gânduri ca-n ospiciu
Peste miile de zări
Și puținele mari realizări
Contează ce-ai asimilat din stări și frustrări
Eșecul vine neanunțat, ca unii-n soare n-au gust
De-asta spun că-s liber să iubesc morții ca-n Faust
Ma scald în emoții și realizez cât sunt de mic
Pentru că-n final, recompensa echivalează cu nimic!
Și nimic înseamnă totu’, sau poate mi se pare
Caută tu nuanța perfectă într-o vie non-culoare
Pictează pe sticle ce vezi
Niciun strop să nu pierzi
Ți se pare ciudat c-ai ajuns cu ochii să sângerezi…
În loc să donezi esența
Primind independența
Dar acest gest sincer e acuzat de impertinență
Ai o viață cu multe cusături ce-ți promite solemn
Că te va acoperi total când vei păși în infern…
Indiferent de interferențe
Cu prezențe în zdrențe razlete
Sufletu’ ce se scaldă-n acuratețe
Atunci când te strică, și anume îți spune pe nume
Ai impresia că orice gând, de nicăieri, pune presiune
Sfidează slăbiciunea, și nu pentru că trebuie
Ca un trandafir urban ce înflorește-n Decembrie
N-am pretenția de-a mă-nțelege, ce scriu eu e vag
Însă-s mult prea realist să pun picioru-n prag!
Cine pândește după colț, are colți și-un scop
E ușor să-l ocolești, dar nici asta nu mai pot…
De când drumul mi-e învelit cu parfum de sec
Succesul contemporan rămâne un simplu secret
M-aș sinucide azi, dar mă presează ziua de câine
N-am credința de enoriaș, am una de câine
Reprezint latura întunecată din apus ca vizigoții
Schițând o poveste descrisă de proporții…
Despic firu’ narațiunii-n trei ca Dunărea
Deși știu foarte bine că asta nu e treaba mea…
Privind lumina ca Tokageroh din lumea de dincolo
Neschimbat și îmbătrânit, caut putere ca Piccolo
Ce las în urmă-mi dărâmă rațiunea ca gloria
O duc prost cu memoria
Ca ungurii cu istoria!
Linia dintre mine și-adevăratul eu e subțire
Și-atârnă greu, ca balanța dintre pestă și orbire.
Am fost acuzat de cineva că numai trudesc
Ceea ce tu numești progres
Pentru mine e regres
Legea universului înfruntă aberațiile omenirii
Te ajută să pășești dincolo de grațiile gândirii…
Important e să nu uiti cine ești, și nici ce-ai fost
Chiar dacă inculții, pentru asta, te vor lua de prost!
Că sunt arogant
Bătut în cap
Îngâmfat, de fapt
Afirmațiile tale au scopu’ prost justificat…
Prin vorbe pe la spate, nu știam că-ți plac bârfele
Și inapții au ajuns să pună botu’ ca tarfele.
Hai critică-mă acum! Mai bine vezi-ți de-ale tale!
Principiile umane și morale
Diferă la fiecare.
Detenția sufletească e cea mai dură pedeapsă
Nu te recunoști de mască
Și spui că nu îți pasă.
Degeaba ai atitudine printre nevertebrate
Cine se-aseamănă, se-ndrumă, și așa mai departe…
Socotește adevăru’, deși e o palmă morală
Pentru un obraz social, într-o eră antisocială
Rupându-ți din conștiință, cunoști un întreg travaliu
Cu așteptare efemeră, ca ziua de salariu…
Prietenia iartă multe, orbule, treci cu vederea
Ia exemplu’ lu Fujitora, vezi care ți-e averea!
Știu că piesa asta e jalnică, are subiectu’ descentrat
Dar atinge mai multe teme ca MC-ul tău preferat!
Te-am pupat…
Sensul versurilor
Piesa explorează lupta interioară a artistului cu propriile demoni și cu deziluziile societății. Versurile reflectă asupra efemerității succesului, ipocriziei și importanței de a rămâne fidel propriilor valori, chiar și în fața criticilor.