Pentru tine personal…
Fiecare vis a prins formă fizică-n eșec.
Oboseala mea emană clar filozofie mecanică,
susțin mișcarea statică. Am ochi de amfibian.
Ce gândesc e pe față ca rasismul italian.
Renunț voit la mai salva ceva străin ca spirit.
În timp m-am izolat de mine în oglinda cumplit.
Cum pic ce mi-a fost pusă prin botez?
Inima atinge apogeul vidului, da’ pariez:
Taci! Mulți spun că pot mai mult, dar eu de mult
Am senzația plăcută că nu mai am mult, oricum,
Ia ce vrei și pleacă. Sigur nu o să-ți placă.
E frig aici, găsește-ți Dumnezeul în piatra seacă!
Atât de tare mă seacă… Scoți și tu ceva?
Iar e vesel, scrie trist…
Iar e trist, scrie vesel…
De povești zâmbește, investește beat-uri zero,
Public mai rău de-atât,
Îmi bag pla-n tot, mi s-a urât!
Noroc cu demonul, mă cam bătea durerea,
La propriu și la figurat.
6 august, ce figurant!
Așa spun muritorii… Muzical tot mai ridicol,
Artistule, bine că ești tu drept și eu drept gol…
Din alt punct de vedere, acest titlu “Necuvintele”, nu cumva face parte dintr-o tendință poetică din ultimele decenii, numită antipatie? Nu, câtuși de puțin…
Yo… Sunt un șaman bețiv, înec în spirite amaru’,
Ferește-te, că o să intri-n sabia mea ca Mitamaru!
Muzica asta nu e job rural, deși e mult de furcă,
Rapul nu e slujbă cu sutană, poartă gluga!
Nu-mi dau seama ce mă macină tăcut pe dedesubt:
Faptul că puteam mai multe, sau că n-am făcut mai mult?
Bate un vânt rece, ploaia ține în viață specii,
Nu contează prin ce ai trecut, doar pe cine reții!
Dau orice la schimb să-mi fie ștearsă memoria ca Moria,
Mor iar, schimbăm data ca un calendar ortodox…
Nu fii prost, ai grijă pe ce vers te răzbuni,
Tu te spargi atât de tare. Cum dracu’ să te aduni?
M-am plictisit. Stau în spatele jucătorului ca idiotul.
Vad schimbare, dar uită marea ce-și uită portul.
Care-i scopul? Dac-ar fi să mă răzbun
Pe cel care mi-a gredit cel mai mult, eu n-aș mai exista acum…
Nu îndrăznesc să îl contrazic p-acest minunat filozof. Dar necuvintele sunt tăcerea barbară dintre două idei sfinte…
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de dezamăgire și oboseală față de viață și eșecuri. Artistul reflectă asupra propriilor limite și asupra pierderii de sine, căutând un sens într-o lume rece și indiferentă.