Peste vârfuri luna trece
Și se-ascunde-n câte-un nor,
Mă îmbrățișează rece
Și fuge cu al meu dor.
Pe sub cetine de brad
Pe sub codri, pe cărări
luna și-a ei raze albe
Fac năluci și arătări.
Numai una-i cea mai dragă
După care alerg de zor
Când s-o prind s-o strâng în brațe
luna fuge iar în nori.
Ostenit de-atâta fugă
Cat hodina pe-un pietroi,
Însă luna reapare –
Licurici în juru-mi roi.
Aripe de-ndată-mi pun
Și cu foc m-arunc spre stele
Să prind luna rece-n zboru-i
Să prind dragostele mele.
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie onirică în natură, unde luna personifică un ideal sau o dragoste evazivă. Protagonistul urmărește acest ideal, dar acesta rămâne mereu neatins, ascunzându-se mereu.