Cu straiul cel mai mândru îmbrăcat
Din nouă zări voinici s-au adunat,
Înveșmântați, ca mândri frați de dor,
În apa norilor scăldați.
Veșmânt de flori
Să-i pună-n zori,
Veșmânt curat
Că-i împărat.
Veșmânt de flori
Să-i pună-n zori
Și brâul lat
Că-i împărat.
Voievozi cu schiptru fermecat
În apa vie drumul și-au aflat,
Înveșmântați,
Genunchiul au plecat,
Pe drumul norilor purtați.
Veșmânt de flori
Să-i pună-n zori,
Veșmânt curat
Că-i împărat.
Veșmânt de flori
Să-i pună-n zori
Și brâul lat
Că-i împărat.
Zboară zăgane că tu oi zgodi
Cea vatră cu șapte peceți ferecată,
Unde toți voievozii luminii-au zidit
Ca în lume mândria rămâie curată.
Sensul versurilor
Piesa evocă o atmosferă mistică, legată de figura lui Zalmoxe și de tradițiile străvechi. Voievozii se adună într-un ritual sacru, într-o lume a simbolurilor și a purității.