Dimineața-ntreagă gângure-alui porumbelul
La geamul dumitale.
Pe scocuri, pe burlane,
Ca mâneci de cămăși ude,
Crengile își dădeau duhul.
Burează. Și cu ușorul
Norii treceau peste
Piața prăfuită
Și mă tem că pe tarabe
Ei îmi legănau
Tristețea.
Îi imploram să înceteze,
Și părea că și-ncetară.
Răsăritul era gri
Ca o ceartă în tufiș,
Ca graiul arestanților.
Eu imploram să vină ceasul
Când după geamul dumitale
Precum un ghețar montan
Spălătorul își dezlănțuie
Aversa-i peste lighean
Și se aude lunecos
Cântul bucățelei de săpun.
Jarul pe obraz și frunte odihnită
Aburește precum gheața pe sticla fierbinte
Și pe-al oglinzii ochi buimac
Însă înălțimea de dincolo de vorbe
Sub drapelul norilor plutitori
Rugămințile nu-mi auzea
În liniștea ca promoroaca deasă,
Leoarcă precum o manta,
Ca prăfuitul ecou de treieriş,
Ca o sonoră ceartă în tufiș
Eu îi rugam –
Nu mă chinuiți!
Nu pot să dorm.
Dar – burează. Și, înșirați,
Norii treceau dezordonat
Peste piața prăfuită
Și, ca recruții, dincolo de sat,
Rătăceau nu un ceas, nu un veac,
Ca prizonierii austrieci,
Ca o răgușeală în surdină,
Ca un horcăit:
„Soră,
Mi-e sete”
Am murmurat.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de așteptare apăsătoare și dezamăgire într-o dimineață sufocantă. Vorbitorul se simte copleșit de tristețe și imploră o schimbare, dar rugămințile sale rămân fără răspuns într-o atmosferă grea și apăsătoare.