Din palmă am hrănit claviatura – stol de clape
În croncănire, plesnet de aripă care bate,
Stând în vârf de degete, le-ntinsei mâna aproape;
Mâneci sumețite, și noaptea se freca de coate.
Era beznă. Și un heleșteu cu apa amară
Vălura-n unde. – Și păsări din specia te iubesc
Păreau mai vrând să omoare, decât să moară,
Țipătoare, negre, cu clonțul de criță, diavolesc.
Și era heleșteul. Și-ntuneric era. Pluteau
Hârdaie mari cu păcura miezului de noapte.
Valuri după valuri pe dedesubt luntrea șubrezeau,
Iar păsările tot mai loveau cu clonțul în coate.
Și noaptea se clăti sub al zăgazului laringe.
Se părea, câtă vreme puiganul nu este hrănit,
Femele mai vrând vor ucide, decât și-ar stinge
Ruladele în țipătorul lor gâtlej hârcâit.
(1915)
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de spirit sumbră și apăsătoare, folosind imagini întunecate și simboluri puternice. Vorbește despre moarte, disperare și o luptă interioară cu forțe obscure.