Eu creşteam. Precum pe Ganimede,
Intemperii şi vise mă purtau.
Ca năpastele-mi creşteau, aş crede,
Aripi ce de pământ mă despărţeau.
Creşteam. Şi, urzit spre înserare,
Văl misterios mă învăluia.
Îndrumat de vinul din pahare,
De jocul tristei sticle ce lucea,
Creşteam, dar jaru-n omoplaţi deja
Îngheţa a şoimului mângâiere.
Departe-i timpul când, iubirea mea,
Peste mine ai plutit în sfere.
Dar parcă nu ni-i dat acelaşi cer?
Chiar acesta-i farmecu-nălţimii –
Lebădă ce s-a bocit pe sine
Cu vulturul alăturea te ştii.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema creșterii și a maturizării, marcată de intemperii și vise. Naratorul reflectă asupra trecutului, idealizând o iubire pierdută și confruntându-se cu dualitatea condiției umane, oscilând între speranță și disperare.