Dintr-un punct se naște haosul,
Dintr-un punct se naște viața,
Iubirea vine din largul cerului,
Mi-e dor de-o dragoste trecută,
mi-e dor de clipele durute,
cum aș dori să ard ca Nessus,
mă consolez cu ness și Ressu.
Tăcerea zidurilor, mușchiul
Ce crește sumbru. Eram puștiul
Mereu îndrăgostit, îmi pare
Că inima în mine moare.
Și dacă scriu în vânt, în stele,
În vise eu revin la ele,
Făpturi ce poate nu există,
Iubita mea e tot mai tristă.
Eu îi ofer pământul, cerul,
m-aude numai temnicerul
ce va veni curând să-mi spună,
kaputt ești mâine, noapte bună.
Ne dedublăm, nemuritori,
De-această tristețe ne va fi dor.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de nostalgie și pierdere, reflectând asupra unei iubiri trecute și a inevitabilității morții. Vorbitorul se simte prins într-o stare de melancolie, căutând consolare în amintiri și realizând efemeritatea vieții.