Bogness – Ipostaza Vieții.
Zi de zi mă trezesc, pornesc,
Merg pe stradă și privesc,
Oameni fericiți, și cu greu mă gândesc,
Cum să scap de greutatea care-mi stă pe cap,
Nu știu ce să fac,
Vreau să scap de probleme, să revin la normal,
Nu vreau să fac un pas greșit să pornesc în aval,
Vreau, să-mi continui viața, să-mi construiesc un viitor,
Dar nu pot. Unde-ați plecat? Sentimentele dor,
Acum stau singur, introspectându-mă prin dormitor,
Caut o cale mai agale, o cale de-mpăcare, cu sufletul meu,
Care scuipă versuri ce curg în vale,
Am spus stop, m-am oprit, am găsit o altă cale,
Lasă-mă să o continui, să o fac mare,
Căci spinii ăștia mă lovesc atât de tare,
Lasă-mă să-mi curăț păcatele,
Să-mi curăț sufletul și faptele,
Să respir, să-mi revin la normal,
Mă pun la masă, îmi iau un pahar,
Mă gândesc că m-am schimbat în sfârșit,
Timpul a venit,
Să mă-ntorc la viața bună,
Stau pe scaun și la ușă sună,
E Dumnezeu care mă ia de mână,
Și spune că mai am o săptămână.
Nu știu ce să fac, supărat, am plecat.
C***t! Viața s-a stins prea devreme, ce păcat!
Ușor, ușor, mă sting, îmi iau adio dar nu plâng.
Toți prietenii mei sunt supărați,
Îi înțeleg perfect, dar stați!
Și în trecut vă uitați,
La vremea-n care mă diferențiați,
Uitați de mine și plecați,
Dar nu mai are rost acum, totu’ s-a terminat,
O nouă viață iau de la-nceput, v-am salutat!
Timpu’ iarăși a trecut, va trece încă pe-atât,
Voi rămâne exact ce-am fost,
Chiar dacă n-are rost,
Asta-i cursu’ vieții, frate,
Spaima te-atinge ușor, ușor, pe spate,
Și mă ascund degeaba-n dormitor,
Pentru că roțile și ele se întorc,
Vom plăti pentru tot ce am făcut.
Nu uitați ce spun acum,
Tot ce am pe suflet spun,
Și le zic greu ca să le-nțelegeți,
De pe mintea voastră să nu le mai ștergeți.
N-are rost să mă descriu,
Știi prea bine cine-am vrut să fiu,
Cu un liniștit grai,
Să-mi construiesc un trai.
Dar acum lumea e pe cont propriu,
Până când, vine-o nouă zi de doliu,
Vorbele se tot aruncă, timpul nu mai urcă, coboară,
În timp ce viața asta-ncet, încet se doboară.
Sensul versurilor
Piesa descrie un moment de introspecție în apropierea morții, plin de regrete și reflecții asupra vieții trăite. Protagonistul își acceptă soarta, dar își amintește de momentele dificile și de dorința de a fi fost diferit.