Dragă jurnal, nu ți-am mai scris de mult,
Între timp o altă fată mi-a rupt inima și-am zăcut
La pat febril, pe pastile.
În total am slăbit vreo 12 kg,
Da’ e bine că sunt viu, și încă mai respir.
Au fost nopți când nu credeam că-mi mai revin,
Că cică Dumnezeu nu-ți dă decât cât poți să duci.
În cazul meu n-au ajutat nici rugăciuni, nici cruci.
În fine, încerc să pun cioburile la loc,
Te-aș minți să-ți spun că nu m-am schimbat deloc.
Da-i tot ca atunci când îmi spuneam:
„Ești cel mai bun prieten pe care îl am!”
Ieri m-am bătut cu niște taximetriști,
Câteodată doar durerea îți spune că exiști.
Oricum a fost o încăierare bună,
Aproape nu mai aveam nici un semn după o săptămână.
Mă întreb unde ne îndreptăm ca rasă,
Mă întreb de ce sunt singurul de care-i pasă.
Mă întreb ce ne mai salvează,
Când legea banului, nu a iubirii, e cea care guvernează.
Știu că vorbesc singur, dar nu-mi pasă,
Doar când scriu nu sunt singur în casă.
Mă ascund ca-n Singur Acasă,
Când mă pândește o doamnă cu o coasă.
Îmi pierd mințile cu atâta dramă,
Vrei mai mult? Am paranoia să-mi iau arma,
Să intru în prima clădire guvernamentală,
Să îndrept lucrurile, da’ nu pe cale legală.
Nu te mint, mi se pare că nu-i timp,
Senzație, șoarece în labirint,
Un experiment plin de erori,
Întors împotriva propriilor creatori.
Gândește, nu-i plac termeni,
Se îngrozește când își contemplă semenii,
Care vorbesc despre Dumnezeu, religii,
El vede manipulare, secte și litigii.
Noroc că are câteva genuri fine,
Ține-n tranzhilizant, animalul din mine.
Ei bine, și-au făcut efectul, mă culc,
Data viitoare îți povestesc restul.
Sensul versurilor
Piesa este un jurnal intim în care artistul își expune gândurile și sentimentele legate de depresie, singurătate și deziluzia față de societate. El se simte alienat și caută refugiu în scris.