Când a fost să moară Ștefan,
Multă jale-a fost în țară
Și la patul său de moarte
Toți boierii se-adunară.
Cu un dangăt plin de jale
Mii de clopote dau veste:
Ștefan Vodă al Moldovei
Ștefan Vodă nu mai este!
Plânge dealul, plânge valea,
Plâng pădurile bătrâne
Și poporu-n hohot plânge:
Cui ne lași pe noi, stăpâne?
Eu vă las în grijă mare
A lui Dumnezeu cel sfânt,
Să stați strajă la hotare,
Să păziți acet pământ.
Și de veți vedea că vine
Vreun dușman nesăbuit,
Să strigați atunci la mine
Și-oi sări și din mormânt.
Toți copii României
sunt din neamul lui Traian
Și în fiecare suflet, (bis)
se mai naște un Ștefan
Jos în vale sus pe creste,
Tuturora dați de veste
Ștefan Vodă al Moldovei, (bis)
Ștefan Vodă mai trăiește
Sensul versurilor
Piesa descrie jalea poporului la moartea lui Ștefan cel Mare și promisiunea sa de a apăra țara chiar și din mormânt. Subliniază importanța păstrării hotarelor și a spiritului patriotic, amintind de moștenirea lui Traian și de renașterea spiritului lui Ștefan în fiecare român.