13.
Rotoata bolții-n râvna ei nimicitoare,
ochilor le smulge lacrimi amare.
Fumul deznădejdii pân-la cer se urcă..
Lacrimile-ajung până-n adânc de mare..
14.
Vai, cât chin a izvorât – din inima aceasta!
Zi și noapte-s zădărât – de inima aceasta,
Îndestul mi-am plâns durerea! Smulge-mi,
Doamne, inima! Mi s-a urât – de inima aceasta!.
15.
Viețuiesc pe-un sterp pământ – și zi și noapte..
Ochii-n lacrimi îmi tot sunt – și zi și noapte..
N-am nici friguri și nici chinuri nu mă-ncearcă.
Știu numai că mă frământ – și zi și noapte..
16.
Năpăstuită mi-este inima neîncetat,
căci inima plătește pentru-al ochilor păcat.
Dar dacă ochii n-ar vedea frumoase fețe,
cum ar ști inima frumosu-n cine s-a-ntrupat?.
17.
Cu inima și ochii sunt mereu într-o gâlceavă,
căci tot ce ochii văd se-adună-n inima hulpavă.
Dar am să-mi fac din bun oțel o spadă ascuțită,
ca ochii-mi să-i străpung. Să-și afle inima izbavă.
18.
Inima-mi zadarnic mi-o îndrum.
N-o ajută sfatu-mi nicidecum.
De-o azvârl în vânt – n-o duce vântul.
De-o arunc în foc – nu scoate fum.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare profundă de suferință și deznădejde, generată de un conflict interior între inimă și ochi. Eul liric caută o cale de a scăpa de această durere, dar se simte neputincios în fața ei.