Trupul meu lepros acum s-a destrămat ca un fruct bolnav, ca un țipăt frânt privesc oglinda implorându-i mila, căci nu pot crede ceea ce văd.
Atent urmăresc epiderma ruptă de cratere, în care sângele îmi fierbe. Exfolierea, ca dintr-o altă lume, pare că dezgolește nuanțe moarte, zone mlăștinoase.
Cu privirea am surprins emanații irizate, mă transform într-un exuviu.
Am ajuns un cadavru sortit experiențelor, sunt o hecatombă din care izvorăște suferința, fecioara ce a eliminat violent murdăria femeii.
Am început să plâng și lacrimile îmi ard sărat plăgile supurânde, sfâșiate. Îmi mușc din propriul trup și scuip oglinda, cu disperarea mea și o acopăr, și nu văd.
Încerc să reclădesc statuia mea sfărâmată, cândva din bronz. Sunt un înfrânt luptător păgân, îngenuncheat ca miticul Atlas, zdrobit în căderea continuă, de foc.
Licărul de viață ce mi-a rămas se zbate zadarnic să scape de sub ruina ce sunt, pe veci!
Sensul versurilor
Piesa descrie o transformare dureroasă și degradantă a corpului, însoțită de disperare și suferință profundă. Vorbitorul se vede ca un cadavru supus unor experiențe, un luptător înfrânt, zdrobit de propria existență.