Viața astronomului – o poveste cu miliarde
de ani, dacă dai la o parte ceața.
Ziua intra-n biserică și se-nchina și el Fecioarei
ca unei doamne frumoase din Pomerania.
Ori mergea la episcop să vadă cărțile, clopotele
sosite în ceas de cumpănă, de război.
Se strecura ca o iasmă prin zarva pieții de pește
în port, și sta de vorbă cu lupi de mare
pe sub catarge cu vela mereu spre pol,
cu ochii în roza vânturilor.
Dar ceața aici recade și nu mai știi
sfârșitul cărții cu astrolab, când sunt nopțile
și-și închide coperta veacul.
El ia cu mâna, din Centru, Pământului Ptolemeilor
și-n locu-i așează Soarele. „Așezat ca pe-un tron regal”,
„își cârmuiește copiii, planetele, care
se învârtesc în jurul său”.
Sensul versurilor
Piesa descrie viața și munca lui Copernic, astronomul care a revoluționat înțelegerea universului. Versurile evocă atât contextul religios și social al epocii, cât și curiozitatea și determinarea savantului de a descoperi adevărul despre cosmos.