Pe creasta vremii sure
În estomparea ceții
Plâng cerbul tinereții
Din tainică pădure.
Cu dansuri largi, rotunde,
A frunzei agonie
M-adulmecă, mă-mbie,
Amurgul mă pătrunde.
Zadarnic or să vină
Miresme-n seara goală,
De-o vegetală boală
Mi-i sufletul rugină.
Târziu, prin ploaia lentă
A frunzelor aramă
M-ascunde, mă destramă,
Tristețea grea, latentă.
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de melancolie și tristețe asociat cu trecerea timpului și apropierea sfârșitului vieții. Metaforele naturii, precum toamna și frunzele aramă, sunt folosite pentru a ilustra degradarea și pierderea.