Nu pot uita nicicum marile orașe,
și străinul vorbea numai despre ele, nici n-a băgat în seamă grădina noastră,
nici nu știu ce l-a adus aici, nici la teatru n-a venit, cum am crezut,
nu-i păsa nici de domnișoara din vecini, deși pe ea o admiră toți,
e blondă și înaltă ca turnul deasupra caselor,
dacă trece pe drum, stau în geam și femeile, așa se uită după ea,
apoi continuă să pregătească cina gustoasă,
aștern în tăcere masa și așteaptă,
încă nu ne-am vorbit, ne-am zâmbit numai, dar eu o salut totuși, dacă ne întâlnim,
iar el abia i-a aruncat o privire,
a trecut numai pe lângă ea, nici n-a dus mâna la pălărie.
Eu aș saluta-o și dacă aș fi văzut marile orașe unde domnișoarele sunt mai frumoase,
mai zvelte și mai înalte decât un diabolo, acolo și turnu-i mai înalt,
se clatină dacă bate vântul și-și prind îmbujorate fustele,
eu aș saluta-o și așa, atunci i-aș vorbi chiar,
și i-aș povesti și ei foarte frumos despre marile orașe,
unde n-a umblat încă nici ea.
Sensul versurilor
Piesa exprimă nostalgia pentru marile orașe și fascinația pentru necunoscut, văzute prin ochii unui observator dintr-un mediu mai simplu. Contrastul dintre viața rurală și atracția urbană este accentuat de admirația pentru o domnișoară și indiferența unui străin față de aceasta.