Iată, mi-am găsit patria,
pământul, unde pe cruce
îmi va scrie fără cusur
numele, cel ce s-apuce.
Ce mă va cuprinde, ca urna.
Căci e de prisos (păcat!)
filerul, bănuțul de fier,
din război încă păstrat.
Și inelul de fier, gravat
frumos, că e lume fină,
drept, glie. – Legi de război
și aurul în vitrină.
Singur am fost foarte mult timp.
Mulți au venit la mine.
Ești singur, au spus; deși
cu ei ar fi fost bine.
Așa, degeaba am trăit,
pot constata singur, chiar.
Și-au bătut joc de mine,
și moartea e-n zadar.
De când trăiesc, am încercat
în vârtej să rezist silit.
E de râs, că n-am jignit deloc
mai mult, cât m-au jignit.
E plăcut în mai și vara,
toamna, iarna vrea
cel ce căminul, familia,
pentru alții dorea.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul de a-și găsi liniștea abia la finalul vieții, într-un loc simbolic, patria fiind asociată cu moartea. Vorbește despre singurătate, deziluzie și regretul unei vieți trăite fără împlinire, marcate de jigniri și eforturi zadarnice.
