Fii prost. Nu te teme. E prostie
eliberarea. În științe
zburdăm închiși, ca maimuțele
agitate, care bat în gratii.
Fii prost. Pacea și omenia
sunt prostii. Posibila ordine
în inimă, așa se reține,
ca nămolul de râu în albie.
Fii prost. La reproș, nu fi zguduit,
deși, nu învingi, nu ești biruit.
Prost să fii, așa, ca moartea.
Cuvântul tău să fie drept, veșnic –
vei fi bun, brav, liber și pașnic,
la masă cu eternitatea.
Sensul versurilor
Piesa explorează paradoxul prostiei ca formă de eliberare. Sugerează că, renunțând la așteptările și constrângerile sociale, individul poate atinge o formă superioară de înțelepciune și pace interioară, apropiindu-se de eternitate.