Râsul părului tău revărsat pe gura vulcanilor,
râsul degetelor tale pe fildeșul cerului,
râsul ochilor tăi în vârtejuri de astre,
crin sălbatic în jurul amiezii,
râs pâlpâind ca o muzică în jurul ființei iubite,
râs depărtându-se, scară tăiată, trup spânzurat,
râs de alcooluri arzând, de tristețe,
râsul tău de zăpadă pământu-nnegrind.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri printr-o metaforă a râsului, care se transformă dintr-o sursă de bucurie într-un simbol al pierderii și tristeții. Râsul, inițial asociat cu frumusețe și iubire, devine treptat o imagine a disperării și a finalului.