Stroe Constantin Slătineanu – Versuri.pro

Farmec

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Când luna se-arată
Îmi ia îndată
Cu sine tot gândul,
Din zări culegându-l.
În fiecare seară,
Palidă ceară,
Melancolia sură,
Tiptil mă fură.
La aceeaşi oră
Mă prind în horă;
Mă iau cu ele
Gândurile grele.
Şi nopţile toate,
Spre vieţi uitate,
În pleoapele-nchise
Aştern punţi de vise.
Las luna oglindă
Tot să mă cuprindă,
Şi mintea zvâcnind aiurează
Nebună sub snopii de rază.

Marea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ceața așează mării
Vălul de mireasă,
Zarea albicioasă
E dată uitării.

Vântul îi mângâie
Sânul vârfuit,
Vin din nesfârșit.
Valurile-n brâie.

Feciorelnic este
Trupu-i lung și drept,
Suspinând la piept,
Îți cânt o poveste.

Sub alba ei haină,
Astăzi ea e lină,
E sora blajină
Ce vorbește-n taină.

Mâine va fi alta:
Când înamorată,
În talazuri toată,
Strânsă laolaltă,.

Cu cel ce o înfruntă
Și în larg se pierde,
În patul ei verde,
Va încinge nuntă.

Pe toți înecații
Va primi la sân,
Amanți de rămân
Prinși în palpitații.

Lubrica ei fire
Se dă nebunește,
Până-și potolește
Setea de iubire.

Apoi iar dantela
Talazului, spumă,
Mângâie în glumă
Catargul și vela.

Trăind muierește,
Când e mai frumoasă:
Ori când e mireasă,
Ori când preacurvește?

Seceta

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Plânge cântând pădurea bătrână,
Plânge cu plânsu-i sălbatic,
Că viforul cel de jăratec
Urgia din ceruri o mână.
Şi văile gem şi munţii de asemeni,
Că-ncetul cu-ncetul viaţa le-o fură
Vântul ce urlă, bici de căldură,
Prin stâncile cele de cremeni.
Secat e pământul de atâta blestem,
Secat e şi stă ca să ardă,
Doar corbii croncăne-n hoardă
De diavoli, iar vitele gem.
Gem şi mor pe câmpii,
Când moartea pândeşte tot pasul,
Doar corbilor li se aude glasul,
Vestitor de grele urgii.
Trozneşte pământul şi stă ca să crape,
Şi cade din ceruri smoală de foc;
Opritu-s-a ziua în loc.
Şi soarele arde şi nici nu sunt ape.
Le suge pământul, flămând le opreşte.
Ba chiar porumbul, schelete muncite,
Scârţâie jalnic cu frunze sucite,
Şi-i jale în aer, căci moartea pândeşte.

Vremea, Într-Al Ei Mers

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Vremea, într-al ei mers,
A șters
Culori și vers.
Petale de flori
Nori,
Plutind ușori.
Soare ce adie,
Glie,
Deal, câmpie.
Zarea senină
Plină
De lumină.
Zori argintii
De zi
Ghicită abia.
Moarte, paradise,
Vise
Întredeschise.
Vremea, într-al ei mers
A șters
Culori și vers.

Vânt

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

O melodie
S-aude, parcă,
Prin vijelie
Vântul se-ncearcă.

Se aude mai bine,
S-aude mai tare.
Speriat de sine
Vântul tresare.

Şi creşte cu zile
Şi creşte, m-apasă.
N-ai teamă, copile,
E vântul prin casă.

Acuma se vede
Scheletul, vioara.
Taci, nu mai crede,
E vântul şi moara.

Se-apropie, vine,
Strident îi e cântul.
N-auzi tu prea bine;
E numai vântul.

Scheletul ciocnit
Vioara-nsoţeşte.
E geamul izbit
De vântul ce creşte.

El cântă mai tare,
Mai iute-i pierd seama.
O! ţi se pare,
Sunt numai eu, mama.

Ah! Chipu-i urât
Se-apropie drept.
Acum mi-a vârât
Arcuşul în piept.

Vânt,
Peste mormânt,
Prin cruce,
Se duce,

Şi urlă
Prin turlă,
Şi-n crengile seci
Se pierde pe veci.

Orbii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Privirea moartă, pironită-n prag,
Beți de întuneric, clătinând bezne,
Gârbovi se urnesc, rupți de glezne,
Moș după moș, toiag după toiag.
Cu capul în noapte, cu părul rar, zăpadă,
Câte unul, împleticit de-o cioată,
Începe a lovi vântul. Cu bâțu-n mâini înoată
Și cade ca o zdreanță cel zdrențăros, grămadă.
Și nimeni nu se-oprește, pe cel căzut să-l scoale,
Pentru o para, pe alocuri, se-ncinge-ncăierare,
Mănunchi urlând, bătând la întâmplare,
Lovesc cu bâta-n țeste sau unde-i osul moale.
* * *.
Au mai rămas câțiva când a cântat cocoșul.
Rănile-și numără prin carnea lor nătângă,
Cu ochii morți, ce nu mai pot să plângă,
Ei n-au văzut, dar știu că sângele e roșu.

Rugăciune

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Urc spre lumina Ta nesfârșită scară,
Către a Ta veșnicie trepte șubrede sui..
Din când în când zgârie trupul câte un cui,
Mâinile bătucite greu lutul îmi cară.
Între pământ şi cer nu mă plâng nimănui.
Gerul nu mă opreşte, nici jarul din vară.
Nu ştiu de unde vin, din ce tărâm, ce ţară..
Cine mi-a dat puterea? ce datorez şi cui?.
Cât mai am de urcat? Sfârşitul este unde?
Nor plumburiu capătul depărtat îmi ascunde,
Nădejdile-mi pier, în vijelia păgână.
Când priveşti spre mine singur sunt, părăsit,
De când mă tot muncesc, mă zbat! Cum n-am murit?
Cât mă tem să nu cad.. Ia-mă, Doamne, de mână!

Gustave Doré

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Prin smolita noapte trec împerecheate
Năluciri de umbre, prinse-n ceața serii,
Dorurile-n drumul spre eternitate..
Priveghează-n boltă stelele, puzderii.
Sclipesc fantomatic din cleștar palate,
Ca stropiți de lună au înflorit merii..
Aripi de lumină, ochi de nestemate
Duhurile celor logodiți durerii.
În ademenirea cerului străin,
Chipuri zămislite tainic, nefiresc,
Războind canonul Visului Divin.
Depănând un farmec rece și ocult,
Pentru veșnicie singure-și trăiesc
Viața-nchipuită, moartă de demult.

Magna Mater

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pe case cad fulgi și se presară lin,
Așa cum morții cad în mormânt,
Sfârșitul e același, același pământ
Topește și morții și fulgii ce vin.
Dar, în pământ, sămânța-ncolțește,
Zăpada de afară o apără de ger,
Alături de oameni și fulgii ce pier,
Sămânța-n țărână un drum își croiește.
Prin muncă grea și lungă, ea a ieșit din glod.
Acuma e un pai ce apasă greul spic,
Dar până ce nu moare, el nu va fi nimic;
E la sfârșitul vieții. Acuma va da rod.
Și trece un an, și alți fulgi ning,
Și iar pământul de omăt se albește,
Iar din pământ, alt rod va mai crește,
De-apururi, vieți cu vieți în lume, se sting.