Sacru3D6 – Versuri.pro

Viscol

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Trec prin zile-n care pixu’ nu ține cu mine
Prea conștient că tre’ să fac rău ca să-mi fie bine
C***u’ ăsta-n care mă descarc e singura scăpare
Ce mă scapă de-o durere puerilă fără stare
Pun pe rană sare
E o altă cină pentru vicii care-ncet, încet mă împing spre noi ospicii
Mi-aduci acum aminte, eram picii ăia-mpătrățiți în vise
În suflet artificii
Ne bucuram la niște fișe împinse-n buzunare mai murdare decât mâinile pe care le foloseam
Ca să ne punem pe picioare
Da’ am crescut fiecare-n felu’ lui
Mulți trăiesc și acum, eu am murit de mult
Desculț prin viscol, depresia-mi e povara ce singur mi-am împins-o
Acum o car până la final, sper ca la sfârșit să-mi fie cald și bine măcar
Aberez de multe ori, nu mă-nghițiți, nu-i problemă
Nici voi n-aveți alură de sfinți
Nu-s vreo dramă, am crescut bine cu părinți
Am fost sărutat pe frunte, da’ și lovit în dinți
Eram jos, miroseam pământ prin ploi și vânt
Mă vedeai mergând, cap plecat, nu scoteam cuvânt
Aș fi vrut să țip, da’ faptele te lasă mut
Visam să-nving răul, da’ m-am trezit înfrânt

Amar

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Nu scriu să mă descarc
Am altele din care încerc să scap
Inclusiv funia de la gâtul mi-i iritat
Antrenat să suport furia, tentat la cord
Asta nu e rap, e un preinfarct continuu
1000 metri mlaștini și am paralizat la mijloc
Nu-i mișto că n-am avere, o cafea și un chiștoc
Am scris în piatră c-o să-mi iau revanșa
Și-n timp ce plănuiam să urc, am luat-o pe nasoală
Taci, dar tăcerea spune multe
Nimeni nu aude ori nu vrea să te asculte
Depresia mă devorează ca un vierme flămând
Prins fără voia lui în cele mai dulci fructe
Îmi dorești tot rău, nu-i mare chestie
Dacă-l iei pe tot, poate n-o să mai fiu bestie
trestie după trestie, jumătate de vâslă
M-am plasat complet și m-am așezat pe pânză
Am zis că mai rămân, acuma-mi spui du-te
Am zis că mă calmez, sunt un puzzle de brute
Am zis că tac pe veci, dar gândesc prea mult
Am crezut că-s mort, dar abia ies din pământ

Securea (feat. Mcm)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

[Sacru3D6] Sunt ceea ce scriu și ce scriu sunt totalități
de nou născuți uitați prin maternități
am trecut prin toți ca un glonț bine plasat
tinta pe cap, trag și mă descarc, des trag
până simt că-mi crapă țestoasa
gândurile mele-s flori și rapu’ ăsta-i vaza
care-i faza, m-ați dat p-un nimic
acum vă-ntorc favorul și mă-ntorc în timp
anulez creații, zi-mi Moarte nu Creator
rămâi lemn, sunt topor, îți intru-n cap nasol
ca traumă, mă vrei pământ? taci, na sol
și m-am stricat ca marfa prin alimentară
animez iară scheleți, adă carafa, o să bem iară
prin tren iar mă plimb, învelit cu pături de iarnă
-s greu de deschis, de parcă-s ușă fără yală
cern iară poleiala peste texte, sânge și cerneală
ingeri fără pene, alb la față ca luna clară
scriu despre moarte pentru moarte, doar o iubire
ascunsă-n întuneric, printre martori și crime
zile pline de goluri, umblăm morți, bateam trotuare
ca pe covoare, acum visele îmi zac la reanimare
sunt destul de nervos și privesc totul pe dos
nervu’ optic roș, text tăios ca un toss
de shuriken, tehnica-n lirica ca la taikido
când apar la microfon, mai bine-o tai, kiddo.
[MCM] Frânturi de gânduri printre rânduri
așternute pe o coală
Aștept să văd în plin declinul pe o scară socială
Că am o boală.
Ce e făcută să m-adoarmă și să mă închidă-n mine
Când eu vreau să ies afară
A câta oară??
Când dansează-n cap o teamă
Ce mă face să îngheț și să-mi dau foc a 13-a oară
Strigând în goarnă
atenție că nu mi-e teamă
să dau foc în plină zi la tot imperiul tău de ceară
Credința zboară
când preoți stau și înșală
cu aghiazmă 3ori4 la preț de o damigeană
Genom genocid
copii stau în plină stradă
dând manelele la maxim și bârfând seară de seară
O eră sclavă
defapt stai o eră slabă
ce-i condusă de reptile ce dețin piele normală
În metastază apar și vă privesc de libertate
ca un călău predestinat să vă destine moarte

Blood Boil

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Închis în mine aud doar gânduri și ecouri,
Prins în datorii, îmi trebuie mai multe 0-uri,
Visez că salvez lumea, da’ nu sunt eroul,
Ucid în mase ca să elimin răul.
Trup de pui, suflet de bestie,
Realizând că n-am realizat nimic e cea mai mare chestie,
Mai bag o trestie,
Devin imun la ce se întâmplă
În jurul meu sau devin nebun.
Visez că sunt singurul om prezent pe planetă,
Viața mea constă-n multe buruieni și o brichetă,
Găsesc filme pe casetă, mă apucă nostalgia,
Filmări c-o familie, le privesc bucuria.
Ce s-a-ntâmplat? N-am observat, atât de singur
Am aruncat ce era de păstrat,
Strat peste strat de singurătate,
Tristețe, boală, moarte adunate și multiplicate.
Nisip divin în golul ce mă definește,
Pe lângă faptul că noaptea ceva mă privește,
Mă dorește cu ardoare de parcă vine de pe soare,
Mă arde-n piept, țigara arde-n continuare.
Mă trezesc, sunt acasă-ntr-un final,
Ceva nu e normal, mă aflu în ultimu’ hal,
Membrele reci, respirație grea de parcă am fumat
Numai c****uri și-am făcut cancer deodată.
Cotrobăi panicat, praful se ridică, asta e camera mea,
Totuși, îmi pare foarte mică,
Pereții se mișcă, se apropie de mine,
Sunt strivit total și apoi îmi revin în fire.
Am visat, ce coșmar năucitor, dormeam
liniștit chiar la mine-n dormitor,
Soarele-mi bate-n geam, aud voci pe hol,
Sunt bine, am doar cicatricile ce dor.
Mă-ndrept spre voci, nu văd pe nimeni,
Nu știu ce se-ntâmplă, nu știu dacă-i bine,
Încep să aud și șoapte, în față-mi văd o copie,
Eu n-am oglinzi în casă, iar pereții se apropie.

Calea Greșită

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ce e realitatea, e un dar sau o povară?
Un simplu tablou ce-l descriu cu sânge și cerneală.
Totul apune rapid, mă sting și m-aprind cu primul pai,
Te plângi că nimic nu-i bine, poți să pleci, de ce mai stai?
Curajul e un lux și nu toată lumea și-l permite,
Psihicul meu e o cabană devorată de termite,
-S doar un copil pierdut fără frică de părinte,
Prin minte-mi umblă mii de gânduri obosite,
Scrieri scrijelite-n patru scânduri, ia și simte,
Ambianța putredă învelită-n minciuni vădite,
Vad lumea prin prisma experiențelor trăite,
Babylon arzând în cuib de păsări adormite,
Nasc cuvinte, n-ascult ce-i după geam,
Străzi dorm în miezul nopții și ape curgeau,
Formau Styxu-n palmă, mi-arunc visu-n lamă,
Îmi pun pixu-n cana, diger amintiri și otravă,
Tusesc smoală și lavă în coala asta bătrână,
Calc cu pași de fier pe lună, soarele mă-ngână,
Lumea poa’ să spună ce poate și ce vrea,
Sunt creatorul unui destin devorat de pana mea,
Citesc în ochii lor pete negre de cafea,
Îmi pun pe falange fire subțiri de catifea,
Poetul cu ochii verzi, fură suflete, dă gratis,
Odată fugeam de mine dar nu-s prost și m-am prins
De cum sta treaba.

Sinuciderea Zeilor (feat. D. Blaze)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Sacru3D6:
Mi-au zis de prea multe ori că o să mă duc pe plajă
Ei s-au dus deja, nu mai scuipă sânge o dată pe lună
Încă mă vezi des la un pai, cu pixu-n mână
Mâzgălind pereții minții, nelumina se-adună
Sunt departe de ce aș fi vrut să fiu da’ parcă
Sunt același fiu al ploilor visând moartea-n noapte
Întunericul mă-ncarcă cu gânduri necurate și macabre
Scriu în nopții târzii când emoțiile-s plecate
Pe de-o parte împăcat că-s agresiv și violent
Buze violet de la ce bag în mine, un pic dependent
De scris pe foi da’ rămân independent
Un foc intern mă-mpinge s-arunc venin în foaie
Să dau rec, în lumea mea imperfectă ca trecutul
Aș fi putut să fac mai mult dar m-am dus cu vântul
Mai am doar cuvântul, experiența mă tot macină
Cursul vieții mele nu e o cursă facilă
De multe ori la margine, privește-mi saltu-n gol
Cum intru cu capu-n sol ca o cârtiță spre tron.

D. Blaze:
Când pășesc în stradă toți fac cruci de parcă
Am coarne și aripi și sânge pe spadă
Dar nu-nțeleg de ce a mea alură atrage ura
Plus priviri perfide ce m-ar trece prin cianură
Sunt un suflet cald doar trupu-mi este rece
L-am depășit pe Dante, am ajuns în cercul 10
Percep lumea-n alb și negru, o tablă de șah stupid
Simplu pion bolnav predispus la regicid
Sărind peste obstacole am făcut saltul credinței
Trecând prin 9 ceruri să pun capăt umilinței
Bântui subteranu recent adoptat de umbre
Pixu-i de ajuns să regizez scenarii sumbre
De-aveam puterea lui Midas trăiam în bogăție
Doar așa puteam s-ating orice ființă vie
Ce scop are omul cred că doar satana știe
Un grăunte de nisip absorbit de grandomanie
Și calc în continuare pe cadavre ca pe asfalt
Cor de draci fac serenade sunetul e briliant
Filmu-i doar în capul meu dar pare real
Viitoru-arată bine dintr-un vortex temporal

Nisip În Nord

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mă ridic cu greu din pat
Și am visat c-am mizat pe propria viață
Ca să-mi fie cald în mediul ăsta de gheață
Când era pe cale să se întâmple, m-am trezit
M-am simțit lovit în mărul lui Adam cu mărul otrăvit
Apoi s-a întâmplat exact cum am prezis
Acum mulți nu mă înghit ca pe fructul interzis
M-am dezis de legi, m-am desprins de sol
Mi-am montat aripi de drac, acum pot să zbor
Ceru’ plânge întuneric, ăsta-mi e sfârșitul
Aripile-mi ard, mă lovesc puternic de bitum
Și am rămas iar singur, închis în timp și tripuri
Frumos și simplu, am vrut totul triplu
Nu aștept iertare din partea celor care
Au suferit din vina mea, știu că doare
Dar nu-mi pasă, e fiecare pe pielea lui
Fac rău ca să-mi fie bine
Ăsta-i voia mea, mă f*t în voia lui

Du-Te Vino, Doar Du-Te

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Negru-n vârful degetelor, admir cenușa cerului
Tomnatic ce-mi bate la ușă, scriu cu esența fierului
Căzut sub pleoape reci, aproape de Marte
Parte-n parte cu Universul, margini de azbest
Cad pe clape, draci furioși ies sorbind din cranii
De sub crater, îmi trec anii la stadiul de lumină
lipsit de oxigen, îmi injectez în vene aer salin
sari în gol cu mine, buchet pentru zeițe sau un simplu paltin
Cu rădăcini secerate, am devorat secete-n noapte
Secera ascunsă vrea să nască teroare și moarte
Te roade că sunt altfel, stelele-mi vorbesc întruna
nici una nu vrea să se arate
Ascunselea la față, trec ca un foton prin viață
Glont de foc prin gheață, o torță prin ceață
Mi-e silă și mi-e greață, ascultă transmisii ascunse
Culege și învață, deschid uși și fără clanță
Ramân zombie dimineața, bondar prin verdeață
Atinge-mi brațele stelare, prea multă distanță
Între noi, ziduri vechi și moi și se fac farâme
Le vrem înapoi cu totul da’ cin’ să le adune
Că suntem egoiști, prinși aici, într-un război
Devorați de fals și kitsch, de-o să cazi, nu te ridici
Striviți de vânt de și ploi, inimi calde se fac sloi
Tot ce ne rămâne e Universu de apoi.
Calm morbid, cioc ciobit de pelican și gheare de vultur. Imperiu decadent înecat în negrul sânge stârpit de trecut. Pășesc pe puncte de suspensie oftând a neființă.. Un fel de „du-te, vino” strident colorat de indiferență. Compun des și descompun. Fluturi ageri se agită în gerul gemând, în genere, generând germeni printre gemenii lumii.

Nimbus

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Draga mea, atinge-mi chipul,
Lasă-mă să-ți văd partea mai bună,
Că trece timpul,
Încă sunt legat de lună.
Soarele arde singur,
Inima mă doare, de o moarte rece sunt sigur,
Frig în cameră și nu e nimeni să-mi țină de cald, așa trec multe zile.
Privesc prin mine, un simplu trecător visând dincolo de nori, sperând la paradis.
Am mai zis, sunt același trandafir în aceeași vază,
Viitor, pământ și mâna piere arsă.
Fierbe sânge, penița-necată-n cerneală, poet jun, îmbătrânit de trecut,
Scriu pe seară.
De-aseară mă tot strofoc să-mi dau foc la amintiri, da’ sunt prost și nu mai pot.
Miezul nopții, aud sunete ce trezesc în mine spiritul de luptă și dorința de mai bine,
Legat puternic de file, pixul plânge adevăr, sânge rânced peste noi și ploaie peste flori.

Mașinistul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Îmi trece viața pe repede-nainte
Trist ca un colindător care n-a primit merinde
Cu multe filme-n minte, da’ nu de-alea de Spielberg
Mă deschid tot mai mult, curios cine mă simte
Amintiri încep tot mai des să mi se perinde
Prin fața ochilor, trecutu’ mă tot prinde din urmă
Mă bate pe umăr, nimeni nu-nțelege că dacă
Te-nchizi în tine nu ești liber
Legat de mâini, nu-mi permit să mișc un deget
Dacă încerc, lanțul se tot strânge
Devin rece, las’ că merge
Îmi simt fața ca pinii fără mască
Diavolu’ îmi șoptește-n cască
Să mă arunc de pe terasă
Inima mă lasă dacă o las de capu’ ei
Întunericul mă mângâie când sufletu’mi bâjbâie pe alei
Îmi hrănesc rațiunea cu carne de zei
Seamănă ce poți ca apoi să culegi ce vrei
Nu mi-e teamă de ei, mi-e teamă doar de mine
M-am aruncat singur în mulțime, iar acum
Vreau să ies din banal, indiferent de consecințe
Cu sufletu’ scrum, împrăștiat de rafale de vânt
Aud totu’ cum se sfărâmă ca un sac de oase
Călcat în picioare de sălbatice mase
Capu’ meu, o placă de bază, circuite arse
Visele mele, sute de orfani fără case
Ce-a fost, a fost, atât de prost am crezut
Că mă pot schimba dacă mă uit în trecut
Pagina cu pagina mă macină, mă lasă-n paragină
Moartea-i facilă și dracii mă
Tot încearcă, starea proastă nu mai pleacă, azi nu mai pleavă
Am zis c-o să-mi treacă cu timpu’
Mă privesc în față, în clipa de față
Îmbrăcat în aceeași zdreanță, la fel de singur
Ca atunci când m-ai mințit c-o să rămâi aproape
Atât de slab, vertebrele-mi sunt mușchi
Giganti pe spate
Nu scriu ca să simți fiori sau să plângi când bei
În schimb, plâng când beau și simt fiori când scriu
Ce mai vrei să-mi iei? Nu mai am nici libertatea
Doar un cotidian infect ce-mi-nconturează noaptea
Mai am doar sufletu’ pe aripi de tristețe
Am uitat cum să trăiesc, cineva să mă-nvete
‘Nconjurat de fețe șterse, privit de parcă
lumea lor e de sticlă și prezența mea e rea
O să se spargă, o să se spargă când o să cad de pe terasă