Trec prin zile-n care pixu’ nu ține cu mine
Prea conștient că tre’ să fac rău ca să-mi fie bine
C***u’ ăsta-n care mă descarc e singura scăpare
Ce mă scapă de-o durere puerilă fără stare
Pun pe rană sare
E o altă cină pentru vicii care-ncet, încet mă împing spre noi ospicii
Mi-aduci acum aminte, eram picii ăia-mpătrățiți în vise
În suflet artificii
Ne bucuram la niște fișe împinse-n buzunare mai murdare decât mâinile pe care le foloseam
Ca să ne punem pe picioare
Da’ am crescut fiecare-n felu’ lui
Mulți trăiesc și acum, eu am murit de mult
Desculț prin viscol, depresia-mi e povara ce singur mi-am împins-o
Acum o car până la final, sper ca la sfârșit să-mi fie cald și bine măcar
Aberez de multe ori, nu mă-nghițiți, nu-i problemă
Nici voi n-aveți alură de sfinți
Nu-s vreo dramă, am crescut bine cu părinți
Am fost sărutat pe frunte, da’ și lovit în dinți
Eram jos, miroseam pământ prin ploi și vânt
Mă vedeai mergând, cap plecat, nu scoteam cuvânt
Aș fi vrut să țip, da’ faptele te lasă mut
Visam să-nving răul, da’ m-am trezit înfrânt
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare profundă de depresie și deziluzie. Artistul se simte copleșit de greutățile vieții, pierdut și înfrânt, tânjind după o eliberare de suferință.