Recro – Versuri.pro

Dumnezeu Mai Știe

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Am făcut tot ce am putut ca să mă îndepărtez de lucruri
Ce mă țineau blocată între ale altora trucuri
Poate am ales eu să de vină, nu stau bine pe rutină
Și mă leg de tot ce prind doar să nu fiu eu de vină
Și-s cretină când alerg să prind ceva ce nu primează
Da-i în firea mea de jeg să mă tot gândesc ce urmează
Când pun totul pe tavă în fața unui om să aleagă
Să dărâme munca mea, să mă lase iar epavă
Că depind prea mult de omul ce aleg să-mi stea în cale
Deși am promis că n-o să calc nisipuri mișcătoare
D-aparent de nu mă zbat nu simt că merit să trăiesc
Și de-mi fac rău cu mâna mea pot de alții să mă feresc
Pot să fug, să mă ascund, pare că vreau să mă lovesc
Că atât mi-a mai rămas în control și nu-i firesc
Presupun c-o să încerc orice ca să recalibrez
Chimicale ce au făcut din mine un munte de stres
Și de am de ales între a fi eu și a fi oricărui prost pe plac
O să zic ‘nu mă cunosc, tu nu știi ce vrei de fapt’
Și am alergat nu să fac gambe doar să fiu cât mai departe

Dacă Plouă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Dacă plouă des afară poate simțeam că n-am boală
Poate mințeam că-i doar vremea, altceva nu mă doboară
Cum îi fac acum să creadă că-s rece și n-am treabă
Au văzut când mă consum și realitatea-mi pleacă
Am încercat și tot încerc să fiu eu undă verde
Când simți să te oprești îți amintesc că n-ai defecte
N-ai ce pierde, calitățile-s și ele niște pietre
Neslefuite-ntr-adevăr, da’ omu’ bun o să te aștepte
Un miner cu experiență știe, nu dă cu picioru’
Mediu-i mult prea fragil să scuturi din el adevăru’
Și-i mereu un risc enorm între câștigi și astăzi mori
Așa că fii sigur pe tine, fără greșeli de amatori
Dacă știi că n-ai resurse, întoarce-te altă dată
De moment le stai în drum celor cu șanse mari să poată
Nu-i rău să fii umil și să accepți că uneori
N-ai puterea care-ți trebuie să dai drumu’ la schimbări
Mai nasol ar fi să nu evaluezi capacități
Să te arunci cu capu’ să creezi mai multe morți
E ceva mai rău de-atât, să știi clar că n-ai ce trebuie
Da’ să nu suprimi orgoliu, așa dai tot de perete
Îs de acord că-i ca-n shonen, tre’ să-ți depășești condiția
Și-n contextu’ cel mai greu, acolo-ți găsești muniția
Problema cu mesaju’ ar fi că-i greu de aplicat
Că omu’ nu digeră și zice deja că a mâncat
Dacă vine unu’ la tine sigur pe el ‘m-am schimbat’
Nu-ntoarce spatele, deși ești sigur că-i blocat
În vechile obiceiuri, vicii, îs de enumerat
Discursuri d-astea-n mod politic toți am învățat
Dacă-n schimb îl vezi că vine, capu’ oleacă aplecat
Știi c-a stat și-a analizat unde-a greșit și el de fapt
N-are nici tupeu de scuze, aia-i dovada supremă
Nu te minte, nu încearcă să-ți intre-n vis prin pernă
Și-a dat seama că-n cuvinte nu există alinare
Mai ales scuze, explicații, toate doar banale
Cum să umblu cu ranchiună, am destule să mă apese
Stările alea vechi revin, tot mai dense, tot mai dese
Deja oamenii mei m-au sesizat că-i cam evit
Îmi pare rău, oamenii mei, da’s iară prea lovit
Ca om și când mă simt așa mă izolez, că simt că-ncurc
Cum să vă pun să asistați, să mă vedeți cum om nu sunt
Câteodată-i pentru voi, vă țin departe de alte clickuri
Alte ori e pentru mine, simt că le vedeți nimicuri
Când mă pierd nu-s omu’ ăla caterincă, glume proaste
S mai mult câine plouat, speriat, schilod, caută oase
Știu că-s genu’ de relații ‘și bine și rău’
Da’ m-am săturat să vezi cum distrucție egal cadou
Totuși rareori vă sun dintr-un moment de letargie
Că-s pe cale să renunț și i-o mai dau lu’ altu’ s-o ție
Nu-nțeleg de ce efort maxim pentru task-uri puerile
Nu-nțeleg de unde oboseala, descărcări mii printre rime
Ma sună într-o zi ‘vad că n-ai mai scris de moarte
Ți-ai revenit? Ai lăsat gândurile deoparte?’
Îmi pare rău, femeie, dacă te dezamăgesc din nou
Când zic că să dispar în gol ar fi cel mai frumos cadou
Îmi pare rău că-mi cer iertare fără să schimb ce doare
Da’ fii sigură, s aici, uneori cer și-ndrumare

Î O Poza Veche

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Simt că nu-s în stare să apar valori ce le susțin,
Tre’ce ziua, vine noaptea, motiv să mai beau puțin.
Nu mă-ntrețin cu drag de mâine, prefer să mă-ngrop în azi,
Și dacă cazi, ai doar opțiunea să te privești cum arzi.
Cum să te-nalți când ăștia aruncă peste tine
Pământ să te țină acolo crezând că-ți e mai bine,
Departe de omenire și puterea de-a înțelege,
Nu-i ceva așa comun, mai bine-i lași să plece.
Ajutoru’ nu-i pe drum, singur tre’ să reușești,
Să te strecori printre povești de final să te ferești,
Că nu-i fericit ca-n basmu’ ce-ai sperat să-ți fie soarta,
Realitatea-i mult mai aspră și-ți intră cu forța-n casă.
De-ai pierdut tot ce-ai avut, fii sigur c-au ce să-ți mai ia,
Demnitate, onoare, cinste și altele ce vor urma.
Nu te lăsa golit de-o gloată ce pune pe orice preț
S-ajungi să trăiești ca ei, hrănindu-te doar din dispreț.
Sunt atâtea alte filme ce-ai putea să le urmezi,
Cum ar fi să ajuți pe altu’ indiferent de orice crezi,
Că gândirea ne separă când ne pune etichete,
Nici măcar nu-s potrivite, da’ cine să se deștepte?
Cine să nu se-mbete cu amăgirea că-i mai bun
Decât cel ce-i stă-n față, eu nici nu-l mai văd de fum.
Și uite cum tot dau din casă, poate pe unu’ îl atinge
Și-și dă seama că nu-i singur, deși lumea-l respinge.

Profesional

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Recunosc că nu pot să aleg singurătatea
Împreună sunăm moartea, poate așa rescriem cartea
Nu-s eu cel mai bun exemplu de a trăi momentul
Da-mpart cu mine ani de lipsuri și regretul
Mă mănâncă pe interior, deși nu pot să admit
Că am sufletul împuțit și asta m-a pus la zid
Mă târăsc (din nou) prin viață fără spirit de luptă
Poate asta mă ajută să nu devin o brută
Nu-s pe cale să pierd tot, am renunțat de mult la ele
Nu-i plăcere să inspir, să-nșir, să mă-ntorc la tăcere
Glasul-i făcut să spună ce ochii nu mai pot
Asta-i tot ce am de zis, ia-mă te rog de tot
Simt nevoia să dispar, să iau cu mine sentimentul
C-am pășit numai cu dreptul încercând să arăt respectul
Celor ce nu meritau și-au primit totuși căldură
Eu cu ura nu mă port, da-ncă simt în piept arsură
Am accese de furie, le accesez noapte de noapte
Mă trezesc de dimineață cu gândul că nu se poate
Să trăiesc în lumea asta plină de himere ascunse
Unde bărbatul tău cere plin de himene aduse
Nu te pun la masă-n casa mea de scuze, ai înțeles?
Nu te-am ales să-ți dau sens, o să te prinzi din mers
C-am încercat să mă adun și să las mai jos scutul
Ai observat că tot ce am e luat cu împrumutul
De la unu, de la altu, de la mine nu reține
Tot ce spun e fals, adevărat e doar ce las în rime
Am luat viața ca pe o joacă și-am ajuns o jucărie
Ia și scrie, ia și scrie, să eliberezi manie
Mi-era greu să trăiesc dacă nu trăiam apatic
Singuratic filmu’ meu, suflet venit din arctic
Pentru tine dezghețat, l-ai privit superficial
Iar vorbesc de ce nu doare, momentul să mă car
Glumesc, mai am de zis că-ți urăsc toată ființa
Tu, asta de mă asculți, te rog eu dă-ți silința
Să mă urăști cât poți de tare, așa din depărtare
Și să-ncepi cât mai curând, că nu-s genu’ cu răbdare
Nămol peste tot ce am scris, am îngropat viața
N-am ieșit din ceață și grețuri de dimineață
Mă port cum se cuvine, uite pasărea cum vine
Ține mâna aia strâns, că alta nu-ți vrea bine

Revolta

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Am deschis cutia-n care zăceau un stilou și-o foaie
Și imediat am început să las cuvintele să-nmoaie
Gânduri ce mă tot făceau să mă simt ca într-o parnaie
În mintea mea-s prea mulți pereți și totuși nicio odaie?
Mai degrabă un labirint plin de capcane și persoane
Ce vor să mă țină-nchisă până mor cumva de foame
Da-s banale încercări de a mă ține mai departe
De tot ce-am să realizez și viitoru-i chiar aproape
Nu-mi fac griji că n-am să pot sau c-o să-mi stea ceva-n cale
Vreun personaj ce are ca scop să-mi facă zile amare
De asta nu permit apropieri gândindu-mă la ieri
Că oamenii-s poveri și eu nu mai car ce-mi ceri
N-am nevoie de ajutor decât de la specialiști
Și-am să ascult ce au de zis până facem compromis
Vezi tu, miercuri am ieșit de unde m-au ținut închis
Și n-a avut cine să m- aștepte chit că atâția mi-au promis
Că-s lângă mine cu orice preț pe drumu’ ăsta alambicat
Și uite-mă singur cu bagaje cum pe burtă am picat
La intrarea-n farmacie am zis că nu mă mai ridic
Da’ le stăteam altora-n drum și-am zis hai mai poți un pic
M-am dat deoparte să aștept caleașca să mă ducă acasă
Am plâns tot drumu’ că n-am bani și nu știu ce pun pe masă
La scurt timp am rezolvat că de-o viață mă descurc
Și oricum n-am mai mâncat că mi s-a dus cheful de mult
Concluzia la care-am ajuns e c-o să-mi văd de treaba mea
Și-o să devin mai neplăcută, nu că n-aș fi fost deja
Așa am învățat să mă apăr de tot ce ne-nconjoară
Și-n același timp așa-mi păstrez latura umană

Povestea Unui Șobolan

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Mă ridic din canapeaua de care-s de mult lipită,
Trec prin rânduri de gunoaie, mint că io nu fac risipă.
Mă-mpiedic pe hol, alte sticle-mi stau în cale,
Nu te speria, s-au scurs deja, toate goale.
Miroase ca și cum am corpuri la dezintegrare,
Mucegai pe toți pereții, zi-mi tu cine e în stare
Să intre aici la mine, să stea nu doar 5 minute
Și când pleacă să nu mintă c-ar fi stat de fapt mai multe.
Auzi, io cu toate astea-n cap îți deschid ușa,
Știi, nu te-am chemat vreodată, uite ce insistă căpușa.
Ai pătruns în spațiul meu, acum ce facem?
Ne prefacem că ne placem să putem să ne dezbrăcăm?
Merge o dată, de două, trei,
Văd că-ți faci din treaba asta un mare obicei.
Te prefaci că mă-nțelegi și că nu vrei să mă judeci,
Pân’ te aprind cu o vorbă crudă și-ncepi fraza cu un ‘deci…
N-ai vrut să-mi faci condiții să ne simțim și noi bine’,
Ți-am zis de mii de ori că mintea mea-i doar să dezbine.
Inculpată de mii de ori că-s leneșă, jegoasă,
Au renunțat la urmărire că oricum nu le pasă.
Au vrut the upper hand fără să știe că la mine
Puterea nu există și de-o au o să-i termine.
Nu mă scuz pentru ce sunt, da’ văd că trebuie să repet,
Am creieru’ f***t și orice fac n-o să-l îndrept.
Întreabă-mi specialiștii de ce arată casa așa,
Toți o să răspundă: se reflectă mintea mea.
Și ce-i acolo? N-am cuvinte, mi s-a zis să pun în pagini,
Să supraveghez atent, poate există niște margini.
Da’ la cum stă treaba acum, peste un rău apare altu’,
Îl bag p-ăla mai vechi sub pres, s-a făcut înalt cât bradu’.
Hai să-ncepem cu-nceputu’ atunci când înghițeam cuvinte,
Mă-necam cu ele și oglinda-mi zicea ‘minte’.
Nu mai exagera, falsezi, se ved’ de la-o poștă,
Ce-ncerci să obții, da’ ne de la boală o mostră.
Văd că tremuri și deschizi maxilaru’ doar la bere,
Te ridici prea des și pleci, nu stai prea mult într-o încăpere.
Urli, te zbați, deși nu există amenințare,
Fugi de oameni pe stradă ca și cum vor să te omoare.
Ești ținta tuturor, s-au aliat să te doboare,
În final n-au nicio treabă, cazi singură din picioare.
Se adună pe la colțuri și-i auzi cum își fac planu’,
Bounty pe capu’ tău și normal că vor toți banu’.
Cel mai frica mi-e într-un split să nu fac rău cuiva,
Că-s momente pierd controlu’, Domnu’ știe ce-o urma.
Nu mă apropii de oameni, mai safe pentru toată lumea,
Poate chiar exagerez și mintea doar îmi glumea.
Să nu crezi că-mi place aici și rămân de bunăvoie,
Am încercat orice metodă, nu rezistă una la ploi, e…
Au făcut experimente să vadă ce tratamente
Ar funcționa-n prăjeala mea fără pic de avertismente.
Că n-am șanse să mai fiu un om întreg vreodată,
Tre’ să-mi ia orice simțire ca să fiu mai calculată,
Că nu pot să controlez natural nicio emoție,
Am șanse-n orice moment să-ncep să vorbesc cu morți, e…
Atât timp de când tot vă mint că-s mult mai bine,
Dac-aude unu’ din voi, ascultă aici, reține:
Îi o glumă totu’, nu mă lua-n serios,
Îmi place viața și continui să mă port frumos.
Nu vă văd pe toți în scânduri, vă iubesc și-așa-n viață,
Simplu’ fapt că respirați, promit, nu-mi face greață.

Prost sau Prost

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Am avut cândva de ales între a fi om și a alege mâine,
Uite cum încă mă zbat să aleg și alerg și după pâine.
Îs atâtea gropi pe drum și câte un prost ce le păzește,
Și de-ncerci să-l ocolești, începe și-ți povestește
Că-i atât de greu să-ncurci pe oricine-ți apare-n cale,
Că ăștia nu-s ca altădată, nu-ți mai stau la picioare.
Pot să sară orice obstacol să obțină tot ce vor,
Și nu-i loc de atâția oameni ce-și doresc un viitor.
Tre’ să fii observator să afli ce răni mai dor,
Ca să poți să-i lovești până strigă toți în cor:
‘Doamne, dă să nu mă mai scol, dă, nu când mă culc eu gol,
C-un ultim râs nu mi-ar da pace și-aș rămâne tot la sol.’
Și dilema acum apare că am decis să scap de el,
Da’ singura soluție-n fapt ar fi să devin eu cel
Ce păzește acum groapa, ar însemna să stau pe loc,
Așa că aleg să mă urmeze omu’ ce vrea să-mi ia tot.

A Lu' Baron Cor'

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Se oprește unu’, mă-ntreabă: ‘Cum fac și io s-ajung acolo?’
Scuip, nu știu, viața mea, te-ai aruncat în asta solo.
Crezi că-i așa ușor? Faci popas și apare-n cale
Vrăjitoarea cu răbdare, repede să te separe
De restu’ chinuiților, unu’ ca tine nu se zbate,
Îl salvează universu’, așa știe el din carte.
Renegata asta apare și la fel de ușor dispare
Și-i aici doar la nevoie, la căldura mare moare.
Scot bagheta din bocanc și zic ‘abralapalabra’
Și te mint că-n luna plină tre’ să te-nmoi în cadă.
Lu’ vecinu’ de la 3, situat cu geam spre nord,
că altfel vine Annabelle și-ți face la cravată nod.
Să nu uiți după-n oglindă de trei ori ‘o f*t pe mama’
Asta-i bonus de protecție, garantez, șterge bad karma.
Pentru chakre aliniate, trei sesiuni de meditație,
tu alegi de care, trenu’ n-are doar o stație.
Varianta pai’ și aberații cu băieții,
poate mate c-un profesor sătul să mai dea lecții.
Dacă te știi infertil, găsim și pentru asta soluție,
du-te f*te-te cu alta, a ta nu intră-n discuție.
Aritmii ce se repetă? Du-te repede, fă chetă,
niște speed rezolvă tot, natural ca o eprubetă.
Te-a lăsat nebuna-n pace? Ai și tu parte de odihnă?
Îți promit, face blesteme să rămâi cu p**a mică.
Ți-ia foc casa acum când pompierii-s în vacanță?
Ziceai c-ai ice la gât, folosește-l azi drept plasă,
d-aia de siguranță, da’ să nu fie prea densă,
tre’ să cazi prin găurele, că așa-i soarta, mereu tre’ să
respectăm voia lu’ destin, nu te abate de la drum,
să n-alegi pentru tine, iar o dau p-aia cu scrum.
S blocată-n 3 cuvinte, da’ poate unu’ le simte
și-nțelege că nu-i grav să n-ai prea multă minte.
Situația zice așa: io controlez și purgatoriu’,
ajungi la mine, nu mai pleci, bag și cadavre-n doliu.
Imaginează-ți, urci la unu’, te trezești la minus doi,
io am proiectat traseu’, îți amintești, erai broscoi.
M-am oprit, m-am murdărit să-ți pun lanț la bicicletă,
a doua zi preferi iar role, mă bucur, ești tot corectă.
Du-copilu’ acasă, nu-l lăsa pierdut pe străzi,
mai târziu afli că-i schemă să dea-n tine frații toți.
Nu fii prost cumva să ajuți, fii tu mereu inamicu’,
safety comes first, nu deschide primu’ plicu’.
Plec cu gându’ că omu-i făcut tot din sticlă,
viața-i cel mai mare rage room și tu mereu prima țintă.

Întrebările Spirală

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

E prima dată când trăiesc, poate d-asta des greșesc
Și nu știu-ncotro s-o iau, că oriunde o să mă lovesc
De jeguri ce-mi stau în cale, ca și cum n-au altă treabă
Și-au făcut din chinu’ meu motiv de ia și întreabă
De ce nu se oprește-n loc nici după atâtea încercări?
Cum fuge cu picioare rupte pe atâtea scări?
Când are-n plan să tacă? Că oricum n-o ascultă nimeni
Cine poate s-o oprească? Cât continuă? Nu-i bine
Unde ne ascundem? De ne prinde, ne omoară
Care-i modu-n care spargem? Că stă prea bine pe gardă
Nu-s datoare să răspund, da’ apreciez curiozitatea
Așa că pleacă acu’ urechea să afli care-i realitatea
Nu mă opresc și nu renunț, că n-am să dau eu cu picioru’
În viitoru’ ce mă așteaptă, câștigă adevăru’
N-am tras atât de mine ca să cad după un eșec
Nici după o sută, știu că plec și apoi toate trec
Urc treptele și-n mâini, dacă de asta e nevoie
Ca să ajung unde-mi e locu’, dacă acolo plin de ploi e
N-am nevoie de umbrelă, nu mă transform sau topesc
Oamenii sensibili-s ce cel mai mult detest
De tăcut nu tac vreodată, că vorbesc doar pentru mine
Că pe alții nu-i suport și tre’ să am pe cine
Să aud cum dă din gură, că liniștea-nfurie
De-l ascult pe ăla, simt c-adevăru’ îl curbează
De oprit pun stop când mor, hai să-nceapă vânătoarea
De vă prind când mă filmați, vă prezit spânzurătoarea
Și-o să faceți nodu’ singuri, n-o să-mi stric eu unghiile
Pentru un prost ce n-a-nțeles cum se fac regulile
Oriunde te-ai ascunde, io o să știu unde te afli
N-o să te bag în seamă cât timp știi să te abții
Să nu faci vreun pas spre mine, că acolo s-a terminat
Bucură-te cât ai timp de câteva clipe de inspirat
Nu încerca să te apropii, că știu ce mă protejează
De ridici mâna la mine, încep nervii, te tradează
Nu mai face circuitu’, comandă creier, membre
Și rămâi paralizat, că te-ai speriat și n-ai ce trebuie
Să-mi fii mie adversar, tre’ să treci prin 9 cercuri
Hai că știi că am glumit, da’ îți recomand să pleci cu dreptu’
C-altfel orice poveste o să devină realitate
Și să vă fac vouă felu’, aș renunța la libertate

Histrionic

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Îmi place un beat prost că mă lasă să-mi arăt stilul,
vrei să sune cât mai bine, io vreau doar să-mi fac filmu’.
Ce-i o zonă de confort, io nu dis sau disciplină,
dacă-ți sună antipatic, în sfârșit mă simt plină.
Împlinită? Niciodată, io nu fac artă,
n-o să mă prinzi vreodată să scriu, cum? Spartă?
Nu suport când promovezi viața de trapstar?
Io vin din spate să susțin, lasă-le, se strânge leșa.
Cum poți să știi, te bagă-n seamă doar copii,
și tu vii să le spui că pe carca lor faci mii?
Regruparea, n-am răbdarea să le arăt evadarea,
da pot să fac o piesă, poate schimb puțin starea.
De turmă în transă, prinsă de mult în plasă,
care susține că scopu-i din matrix să iasă,
da tot urmează orbește o grupare de falsuri,
care-a găsit secretu’ și se poartă-n nazuri.
Iooo nu cred c-am zis vreodată de un plan,
nici cheia fericirii, ghici ce, n-o am.
Dacă există, stai liniștit și p-aia o furăm,
apropo de-mprumuți skill-uri, lasă-te fam.
De ce scriu? Motivu-i simplu, e c-am
ascultat până-n punctu-n ce-am decis că m-am
săturat să-ncerc să mă regăsesc în alții,
când propria-mi minte poate, tu de ce încă te abții?
Ho, iar o iei pe arătură,
hoe, masculi proști în cerc iar se adună.
Fă-ți curat printre prieteni, te vând pentru o noapte,
de față cu tine, nici măcar pe la spate.
Ai tinde să zici că asta zice despre mine,
că permit, că ridic coada, hai să-ți explic mai bine:
o faci urâtă, grasă, proastă și apoi sari direct pe ea,
după te plângi ‘nu-i virgină’, du-te-n p**a mea.
Obișnuiam să scriu pe piese numa’ la masculin,
că simțeam, de simți, nu s-o să mă crezi mai puțin.
Aia e, reneagă-mă, plânge-te că c-am drept la vorbe,
am acceptat de mult titulatura de scorpie.
Știi ce-i amuzant când fac dreptate cuiva?
La final îi stârnesc frica, crede că va urma
să-l iau și pe el la palme că nu s-a apărat,
ghici, te rog, ce se-ntâmplă-n realitate, de fapt?
Îi strâng mâna și apoi plec, că așa s io cu adevărat,
te-am surprins, știu că mai există oameni, ai uitat?
Respecte pentru toți, chiar și-aia pe care
am ales conștient să-i calc în picioare.
Niciodată răzbunare, doar impuls spre trezire,
vin, lovesc și plec, asta-i facere de bine.
Futere deee, yo mama jokes, te pun pe ace?
Îți iubești familia atât de mult că n-ai face
o excepție să râzi, doamne, asta nu mai tace,
gata, gata, mă-ntorc în carapace.