Am avut cândva de ales între a fi om și a alege mâine,
Uite cum încă mă zbat să aleg și alerg și după pâine.
Îs atâtea gropi pe drum și câte un prost ce le păzește,
Și de-ncerci să-l ocolești, începe și-ți povestește
Că-i atât de greu să-ncurci pe oricine-ți apare-n cale,
Că ăștia nu-s ca altădată, nu-ți mai stau la picioare.
Pot să sară orice obstacol să obțină tot ce vor,
Și nu-i loc de atâția oameni ce-și doresc un viitor.
Tre’ să fii observator să afli ce răni mai dor,
Ca să poți să-i lovești până strigă toți în cor:
‘Doamne, dă să nu mă mai scol, dă, nu când mă culc eu gol,
C-un ultim râs nu mi-ar da pace și-aș rămâne tot la sol.’
Și dilema acum apare că am decis să scap de el,
Da’ singura soluție-n fapt ar fi să devin eu cel
Ce păzește acum groapa, ar însemna să stau pe loc,
Așa că aleg să mă urmeze omu’ ce vrea să-mi ia tot.
Sensul versurilor
Piesa descrie lupta individului cu greutățile vieții și cu oamenii care încearcă să-l împiedice. Dilema centrală este dacă să devină el însuși un obstacol pentru alții sau să continue să lupte, chiar dacă asta înseamnă să fie mereu urmărit de cei care vor să-i ia totul.