Am deschis cutia-n care zăceau un stilou și-o foaie
Și imediat am început să las cuvintele să-nmoaie
Gânduri ce mă tot făceau să mă simt ca într-o parnaie
În mintea mea-s prea mulți pereți și totuși nicio odaie?
Mai degrabă un labirint plin de capcane și persoane
Ce vor să mă țină-nchisă până mor cumva de foame
Da-s banale încercări de a mă ține mai departe
De tot ce-am să realizez și viitoru-i chiar aproape
Nu-mi fac griji că n-am să pot sau c-o să-mi stea ceva-n cale
Vreun personaj ce are ca scop să-mi facă zile amare
De asta nu permit apropieri gândindu-mă la ieri
Că oamenii-s poveri și eu nu mai car ce-mi ceri
N-am nevoie de ajutor decât de la specialiști
Și-am să ascult ce au de zis până facem compromis
Vezi tu, miercuri am ieșit de unde m-au ținut închis
Și n-a avut cine să m- aștepte chit că atâția mi-au promis
Că-s lângă mine cu orice preț pe drumu’ ăsta alambicat
Și uite-mă singur cu bagaje cum pe burtă am picat
La intrarea-n farmacie am zis că nu mă mai ridic
Da’ le stăteam altora-n drum și-am zis hai mai poți un pic
M-am dat deoparte să aștept caleașca să mă ducă acasă
Am plâns tot drumu’ că n-am bani și nu știu ce pun pe masă
La scurt timp am rezolvat că de-o viață mă descurc
Și oricum n-am mai mâncat că mi s-a dus cheful de mult
Concluzia la care-am ajuns e c-o să-mi văd de treaba mea
Și-o să devin mai neplăcută, nu că n-aș fi fost deja
Așa am învățat să mă apăr de tot ce ne-nconjoară
Și-n același timp așa-mi păstrez latura umană
Sensul versurilor
Piesa descrie o luptă personală cu greutățile vieții și dezamăgirile. Vorbește despre găsirea puterii interioare și despre importanța de a te proteja, păstrându-ți umanitatea.