Am făcut tot ce am putut ca să mă îndepărtez de lucruri
Ce mă țineau blocată între ale altora trucuri
Poate am ales eu să de vină, nu stau bine pe rutină
Și mă leg de tot ce prind doar să nu fiu eu de vină
Și-s cretină când alerg să prind ceva ce nu primează
Da-i în firea mea de jeg să mă tot gândesc ce urmează
Când pun totul pe tavă în fața unui om să aleagă
Să dărâme munca mea, să mă lase iar epavă
Că depind prea mult de omul ce aleg să-mi stea în cale
Deși am promis că n-o să calc nisipuri mișcătoare
D-aparent de nu mă zbat nu simt că merit să trăiesc
Și de-mi fac rău cu mâna mea pot de alții să mă feresc
Pot să fug, să mă ascund, pare că vreau să mă lovesc
Că atât mi-a mai rămas în control și nu-i firesc
Presupun c-o să încerc orice ca să recalibrez
Chimicale ce au făcut din mine un munte de stres
Și de am de ales între a fi eu și a fi oricărui prost pe plac
O să zic ‘nu mă cunosc, tu nu știi ce vrei de fapt’
Și am alergat nu să fac gambe doar să fiu cât mai departe
Sensul versurilor
Piesa explorează lupta internă cu dependența emoțională și tendințele autodistructive. Naratorul se simte prins într-un ciclu de a căuta validare externă, doar pentru a fi dezamăgit și rănit. În cele din urmă, exprimă dorința de a se elibera și de a alege propria identitate, chiar dacă asta înseamnă să se îndepărteze de ceilalți.