Versuri corectate și adnotate
Nelinistea, nelinistea, e partea mea de moștenire,rana ce-o port în gâtlej,țipătul inimii mele în lume.În palma aspră a nopții,un nor spumos se încheagă;și păduri se ridicăși-aspre înălțimi,aride, spre boltaatrofiată a cerului.Cât de aspru e totul,cât de încremenit, de negru și nepăsător!.Înconjor această-ncăpere obscură pipăind-oși simt muchia vie a stâncii sub degete,îmi zgârii până la sânge … Citește mai mult
Atâtea drumuri fără călători vor fi de-aci-nainte,și-atâtea cărări de nimeni căutate.Paraginite și uitate le-or aflaurmașii, socotindu-le frumoase,precum și noi găseam în tinerețedrumuri uitate, vechi,cu iarba moale adiind a mentăpe careporneam cândva-n amurg și-nserare,în vremea când ne-nchipuiam că n-aveam nici o țintă.
Ochi frumoși are viața,ochi de căprioară,adânci, suferinzi,oglindind însă ore de vară,fericirea mută a zilelor veriicu limpezi priviri, cu licărul treazluminând printre arbori de noapte.Și vânătorul lasă armele salepe proaspătul pământ al zorilor,pornind pe urma pașilor sfioșiîn adâncul pădurii,până departe,să bea același izvor,clar și adânc,din care beau și viața.
E-n seara când te pregătești de drum,pe la chindii,când părăsești de tot această lume.Gându-și desprinde cortul din păienjeniș,și inima își uită de ce se-nfricoșase.Pelerinul își părăsește-n pustie sălașulce va fi în curând îngropat în nisipși calea și-o urmează în marea liniște-a nopții,călăuzind de tainice stele.
În lumea spaimei dăinuie parfumulde flori multicolore peste văi.Grăunți de groază își taiară drumuldin lumile nocturnilor călăi.Și pier miresme, pier cu copilandriitârâți la eșafod – de ce? nu știi!Și casa, și bătrânii, și puiandriidispar în plină vară, într-o zi.Și pe morminte strâng albine miere,și soare se revarsă pe ruini.În Nord scânteie visurile verii,pe țărmul grec, … Citește mai mult
Tu singur, o, piept al meu, tu singur ești teafăr,tu care poți suferi,tu care poți cunoaște abisul durerii,fără a te plânge!Gura mi-e pulbererisipită pe tărâmuri necunoscute,pulbere mi-e gâtlejulcare nu-și poate striga schingiuirea.În bucăți sfărâmate,mădularele-mi zac,printre pietrele drumuluipe care toți le calcă-n picioare.Și brațele mele nu se ridicăsă prindă o bucurie deșartă,să-ntâmpine soarele zilei,să-și pună cununa … Citește mai mult
Ce mirat privește căprioaravânătorul căzut pe mușchiul moale!Înclinând coroana grea de coarne,vede cum mustește sângele-n rană.Sângera și-asemenea fapturi?Raul poate ca și noi să moară?Poate și el zacea, holbându-și ochiiplini de întrebări și de spaimă?Unde-i e puterea, când el însușicade ca și noi, cei fără arme,și-i cuprins de frică și de-aceeașienigmă în privirea sa frântă?
Și după zece mii de ani,se plimbă-o fată sub castani,desigur zveltă, balaiioară,cu ochi albaștri, diafani;și iată, iar e primăvara.Sunt zori de vrajă și lumini,la tinerețea mea-n grădini,e fraged totu-n rouă rece,cărări, boschete, arbori, crini,și tot ce nu se poate trece.Mesteacănii albi, legănători,doi ochi în gingașe candori,da, e chiar ea, și-aceeași luncăunde-o iubii de-atâtea ori.Și tot … Citește mai mult