Osip Mandelstam – Versuri.pro

Semioameni, un Poem Împotriva Lui Stalin

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Viețuim, dar sub noi țara tace mormânt.
Când vorbim, nu se-aude măcar un cuvânt.
Iar când vorbele par să se-nchege puțin,
Pomenesc de plăieșul urcat în Kremlin.
Are degete groase și grele,
Sunt cuvintele lui de ghiulele.
Râd gândacii mustăților strâmbe
Și-i lucesc a năpastă carâmbii.
Are-o turmă de sfetnici cu gâturi subțiri –
Semioameni slujindu-l umili –
Care șuieră, miaună, latră câinește,
Numai el, fulgerând, hăcuiește.
Potcovar de ucazuri, forjează porunci:
Glonț în ochi, glonț în frunte și glonț în rărunchi.
Orice moarte-i desfată deplin
Pieptu-i larg de cumplit osetin.

Minciuna

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În mână cu lumânare fumegând a venin,
Intru în izba minciunii cu şase degete:
Ia să privesc şi eu la tine, pe îndelete,
Căci va trebui să stau în coşciugul de pin.
Iar ea, de sub laviţă, unde-mi scoate, cuminte,
Ciuperci sărate, marinate,
Iar ea din burice de prunci, răsucite,
Îmi pune fiertură dinainte.
De-oi vrea, zice, aş putea să-ţi mai dau. De-oi.. –
Ei, dar eu nici că suflu, nu-s bucuros.
Zbughi! spre prag, dar, vai, dureros,
Ea mi se-ncleaştă în umăr, trâgându-mă-napoi.
Păduchi şi pustiu e la ea, şoareci şi nici un – pis! –
Semidormitor, semicazarmă, semiînchisoare..
Nu te uita, e gustoasă, gustoasă exotica mâncare..
Căci, cumetre, şi eu sunt la fel, gustoasă. Nimic de zis..

Veac

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Veacul meu, fiara mea, cine-ar putea
Să privească în pupilele tale
Și cu sângele tău de a încleia
Vertebrele a două veacuri fatale?
Sânge-constructor iar năboiește
Ca din gâtlejul pământenelor lucruri,
Trândavul doar se mai moșmonește
La pragul noilor zile în cruguri.
Făptură, ce viața cât o înșfacă,
Trebuie să-și ducă vertebrala,
Și invizibil val infantil se joacă
Chiar cu vertebra, sacramentala.
Ca firavul zgârci, cartilaj de copil
De veac terestru în pruncie –
Pare jertfit precum mielul fragil
Al vieții creștet pe neagră tipsie.
Pentru a salva din captivitate
Veacul, și altă lume-a fonda,
Noduroși genunchi de zile uitate
Trebuie c-un flaut subțire-a-i lega.
Acest veac nătâng clatină valul
Cu adâncă tângă de om în păcat
Și-n iarbă respiră un șarpe, pândarul,
Cu a timpului măsură de aur furat.
S-or mai desface mugurii pre-verii,
Vor țâșni lăstari de verde buiac,
Dar sfărâmată-ți e șira spinării,
Minunatul, jalnicul meu veac sărac!
Și c-un surâs, livid și fără sens,
Îndărăt privești, crud, dar cu puteri slabe,
Ca o fiară, cândva, mlădie la mers,
Chiar pe urmele propriilor labe.
Sângele-constructor iar năboiește
Ca din gâtlejul terestrelor lucruri,
Și aidoma unui fierbinte pește
Zgârciul mării plescăie la țărmuri.
Și din înalta mreajă-a păsărimii,
De pe umede steiuri fără lucire
Curge, curge indiferența lumii
Peste mortala ta stâlcire.

Scoica

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Poate, nu-ți pasă de-ale mele,
Noapte; din al lumii hău,
Ca scoica cea fără de perle,
Sunt aruncat pe malul tău.
Indiferentă, -nspumezi valuri
Și cânți, pornită nemilos,
Dar vei iubi, tu prețui-vei
Povestea scoicii făr’ folos.
Pe plajă, lângă ea întinsă,
Vei îmbrăca veșmintele-ți,
Pe ea o vei lega strâns prinsă
De-al undelor clopot măreț.
Și-atunci pereții scoicii-mumă,
Ca adăpost de inimi, goi,
Umple-se-vor cu glas de spumă,
Cu vânt, cu ceață și cu ploi.

Fragmente Din Versurile Nimicite

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În an treizeci și unu de la naștere de veac
Eu m-am întors, ba nu – citește: cu forța
Am fost întors în Moscova budistă.
Dar până atunci totuși am reușit să văd
Biblicul acoperământ al bogatului Ararat
Și două sute de zile petrecui în țara sâmbetei,
Care Armenia se cheamă din vechime.
De vrei să bei, acolo există apă
Din izvorul kurzilor, Arzni,
Gustoasă e și rece, plată și uscată
Cum ar fi apa cea mai de adevăr aproape.

Dar eu deja iubesc legile moscovite,
Deja nu-mi este dor de apa cea, Arzni.
În Moscova mălinii doar și telefonul.
Prin execuții ziua, oricare, -i renumită.

De vrei să trăiești, privești cu ascuns surâs
Spre laptele cu o budistă înalbăstrire,
Petreci cu ochii vreo tobă otomană,
Pe când el îndărăt pe roșie cale
Gonește în galop la simplă-nmormântare,
Sau întâlnești vagon încărcat cu perne
Și spui: „gâște-lebede, înapoi, acasă!”
Nu alege, țacănește, kodak drag,
Cât ochiul e cristalul pasărilor-stolnici
Și nu o sticlișoară oarecare! Mai mult clarobscur –
Încă, încă! Retina e flămândă!

Eu nu mai sunt copil. Morminte, tu,
Nu încerca să-nveți pe cocoșat – să taci!
Eu pentru toți vorbesc cu-atare forță,
Ca cerul gurii chiar cer să devină,
Ca buzele să-mi crape ca argila roză.

Leningrad

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Revenii în orașul meu, până la lacrimi cunoscut, în toate,
Până la nervuri, până la ale copilului „maimuțe” umflate.
Te-ai întors aici, așadar înghite cât mai mult și repede
Untura de pește din fluviale felinare leningrădene.
Află urgent ziulica de decembrie, în care din nou
Grețos strop de dohot e mestecat în gălbenuș de ou.
Petersburg! Eu încă nu vreau, nu vreau să mor;
Tu ai toate numerele mele de telefon neliniștitor.
Petersburg! Eu mai am încă multe, multe adrese
La care voi găsi ale morților glasuri stinse, funeste.
Eu trăiesc pe o scară neagră, și în tâmplă, de ori o mie,
Mă lovește, rupt cu tot cu carne, zbârnâitul de soneie.
Și noaptea-ntreagă aștept oaspeți scumpi să vină pe cărărușă,
Noapte-ntreagă mișcând din cătușele lănțișorului de la ușă.

Fotbal

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Așa-i, bodyguardul a fost otrăvit.
În luptă inegală, nemiloasă,
E desfigurat, de onoare lipsit,
Zeul fotbalului, cu pielea groasă.
Ușor, precum în grea categorie
Boxerul noian de lovituri pară:
O, expusă pânză în vijelie,
O, cort neocrotit, vai de soarta ta!.
Poate, gloata s-a înghesuit prea mult,
Când cruntă de vie, în aiurare,
Fără-a goli întregul pahar temut –
Țeasta i se pomeni la picioare.
Au nu tot fățarnic, ca-n infern,
Cu delicatul vârf dalb de picior
Atinsese cadavrul lui Olofern
Iudita Iudeei – batjocoritor?..

Versuri Despre Soldatul Necunoscut

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Această respirație fie-ne martor,
Inima-i cu bătaie lungă, în serie,
Și în blindaje, activ-otrăvitor,
Ocean fără ocean – materie..
Ce delatoare sunt aceste stele!
Vor toate să știe – pentru ce au ochean?
În condamnarea judelui și a martorului ele –
Sunt materie în ocean fără ocean?
Ține minte ploaia, neprietenos semănător, –
Necunoscuta mană râvnită de noi, –
Cum cruci păduroase marcau răspânditor
Oceanul sau formația de război.
Oamenii reci, pricăjiți – ființe crunte
Vor ucide, vor trage frig, foame, păcat,
Și în renumitul mormânt, oriunde,
Vor îngropa necunoscutul soldat.
Învață-mă tu, firavă rândunea,
Ce te-ai dezvățat să mai zbori,
Acest mormânt aerian cum l-aș acapara
Fără-a avea timonă, aripi sau flori.
Și pentru Lermontov Mihail* cuvântul
Mi-l voi spune-n severă dare de seamă,
Cum pe cocoșat îl îndreaptă mormântul
Și cum ademenește aeriana groapă.
Cu mișcătoare bobițe din ruginie vie
Aceste lumi ne tot amenință
Și atârnă ca niște orașe furate,
Cu bâlbâieli de aur, calomnie,
Cu ale gerului toxic fructe moarte –
Întinsele corturi de constelații,
Grăsimile-astralelor zodii ciudate..
Prin eterul decimal înmulțit, marcat,
Lumina vitezelor măcinate din raza aurie
Începe șirul de cifre, limpezit, decantat,
De-o boală luminoasă și de zeroul-molie.
Și după câmpia câmpiilor alt câmp apare,
Zburând a triunghi de cocoare-n amiază
Vestea fâlfâie-n prăfoasă lumină-nnoitoare
Și de la bătălia din ajun se luminează.
Zboară-ntreg prăfos-luminos a primenire:
– Eu nu-s Leipzig, nici Waterloo nu sunt,
Nu sunt Bătălia Popoarelor-Omenire,
De la mine va fi luminos pe pământ.
Măcelul arabic, groaznică tocătură,
Lumina vitezelor în care raza s-ar măcina,
Și cu pingelele strâmbe pe curmătură
Raza stă îndelung pe retina mea.
Milioane de uciși pe nimicul din lume
Bătătorit-au potecă în pustiu, prin nămeți, –
Noapte bună! Lor – toate cele bune
Din partea pământenelor cetăți.
Incoruptibilul cer al tranșeelor –
Cerul marilor morți angro, –
După tine, dinspre tine, duh integrator,
În beznă dau din buze – contra sau pro? –
După gropi, delușoare, ridicături,
Peste care el amurgea-ncet, pe nevăzute:
Bolnav, posomorât, în zbârcituri
Umilitul geniu al mormintelor răvășite.
Ce superb moare infanteria, te-ai gândit,
Și admirabil cântă corul nopții de eben
Peste al lui Șveik surâs cam turtit,
Peste păsăreasca suliță-a lui Quijote,
Peste cavalerescul păsărilor pinten.
În prietenie cu omul e calicul –
Pentru ambii se găsește de muncă,
Și cu cârjele de lemn bocănesc
Pe la porțile acestui secol
Necăjite familii, pe ducă, –
Hei, tovărășie, glob pământesc!
De asta craniul trebuie să se dezvolte
Pe-ntreaga frunte – de la tâmplă la tâmplă, –
Pentru ca în fantele lui de orbite
Să poată intra armate? Idee tâmpă..
Craniul se dezvoltă de la viață
Pe-ntreaga frunte – de la tâmplă la tâmplă, –
Cu puritatea suturilor întărâtându-se pe față,
Celui ce-nalță boltă i se limpezește-al ideii fir,
Spumegă-a gândire, singur pe sine se visează, –
Cupa – cupelor, patria – patriei, credința,
Cu stelară cicatrice e cusută scufița,
Tichiuța fericirii – a tatălui lui Shakespeare..
Văz clar de stejar, văz acut de bob mut
Abia rumene intră-pușcă în casă,
De parcă de leșin sunt cuprinse durut
Ambele ceruri cu flacăra lor fumegoasă.
Înainte nu-i prăbușirea, ci sondarea,
Doar surplusul ne este întru unire,
Iar a lupta pentru aerul viețuirii, a suporta –
Această glorie altora nu li-i de pilduire.
Și conștiința ta asigurând-o cu marfa
Semileșinului existențial,
Fără-a alege, beau pentru a-mi găti ciorba,
Capul mi-l mănânc la foc demențial?
Oare a fascinației, în spațiul pustiu,
De aia pregătită-i țara voluminoasă,
Pentru ca albele stele să apară-turmă
Deja ușor roșii, gonind spre casă?
Auzi tu, mamă vitregă, a șatrei stelare,
Noapte ce va fi acum și pe urmă?
Aortele se umplu cu sânge; ca-n teatru,
Printre rânduri șoapte se aud:
– Eu sunt născut în nouăzeci și patru,
Eu sunt în nouăzeci și doi, an rotund.. –
Și strângând în pumn anul spălăcit
Șoptesc cu livide buze în tremurare:
– Eu sunt născut în noaptea de doi spre trei
Ianuarie în nouăzeci și unu – pripor
De an precar – și veacuri aiuritoare
Mă înconjoară cu focul lor.