Nicolae Ţaţomir – Versuri.pro

Aselenizare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

În zodia de epos astronaut,
O liră-a lunii în zadar mai caut.
Va mai sclipi Elada vechea-a lunii
În mările tăcerii şi furtunii?
Se vor mai naşte-n selenara vatră
Orfeu din cântec, Fidias din piatră,
Beethoven din minunea-nsingurării?
Ori Eminescu din hipnoza mării?
Atâta ştiu: sub pasu-mi de scafandru
Cetăţile ecolui spun tandru
Că în adâncul lunii dorm – tezaur –
Tandreţe, nostalgie, vis de aur,
Că un suspin din umbra văgăunii
Inundă luna cu sonata lunii,
Iar un troheu din marmura cântării
Dă lunii sceptrul de stăpână-a mării.

Cuvântul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Nu poate fi, nu este, n-a fost decât așa:
Pe bidivii vremii săltând ușor în șa,
Parfumul și culoarea și sunetul, purtând
În clare transparențe și inimă și gând,
Sub cumpăna fântânii s-opresc ca trei haiduci
Ce-și dau binețe-n tihna străvechilor răscruci
Și bând din apa vie a ciuturii o gură
Rămân din trei un cântec și numai o făptură.

Scafandrierii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Suntem scafandrierii adâncului din noi.
Cu tâmplele şi ochii sub sticle şi oţele,
Uitând că taina încă se-ascunde-n flori şi stele,
Ne cufundăm adesea-n vertical convoi.
Visăm o nestemată cu magice puteri
Ce doarme de milenii în scoica fermecată,
Un vis rotund prin care gândirea însetată
Să simtă armonia tăcutelor tăceri.
Plutim flămânzi pe stranii, fluidice poteci,
Bând aer dintr-o ploscă uşoară cum e umbra –
Când tâmplele şi ochii îşi ard lumina-n sumbra,
Acidulata undă a raţiunii reci.
Dezamăgiţi de fata morgana din străfund,
Scafandrieri vremelnici ne ridicăm la soare
În fluviul de arome, culori şi desfătare
Cu fulgerări de cântec ca păstrăvii pe prund.
Timpanele ni-s arse şi mirosul închis,
Iar pe retină faur şi caligraf ni-i gândul.
Susurul apei – clarul, parfumul florii – blândul,
Şi curcubeul-naltul pe veci pierdute ni-s!.
Odinioară pieptul puternic palpita
Îngemănat cu pulsul vieţii vegetale,
Iar simţurile toate dădeau măriei-sale
Naturi un bir melodic şi struna ei cânta.
Din foişorul tidvei, acum, imperial
Privim împrejurimea tăcută şi vasală.
Dar unde ni-i urechea s-audă că se-nşeală
Şi unde-i ochiul care să vadă sideral?.
Un tril, şi basmu-ncepe. Un freamăt.. O, minuni
De care fruntea asta mereu se tot loveşte
Asmeni unui flutur ce zboară pământeşte,
Beat de lumini, deasupra adâncilor genuni!

Orchestra Mută

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

E flautul de ceară şi tobele-s de pluş;
De pâslă-s contrabasul, viola şi oboiul.
Viorile-şi înfundă în catifele boiul
Când struna de mătase tresare sub arcuş.
Şi totuşi peste-orchestră aceleaşi gesturi vii
Plutesc ondulatorii sau gotice-n fiorul
Vibraţiei ce-mbracă în negru dirijorul
Împuns mereu de acul baghetei argintii.
Auditoriu-n sală aplaudă floral
Din gingaşe petale, cerându-i cu sfială
Orchestrei să biseze tăcerea magistrală
Executată molto vivace în final..
O, clipa-nfricoşată şi grea ca plumbul, când
Aromele îmbată, culorile cresc darnic,
Iar peste strune-arcuşul alunecă zădarnic
Să scoată doar un sunet din inimă şi gând!

Dar Verbul Viu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Da, poezia-i sânge. De-i zbor razant, e sânge
Cald gâlgâind din aripi de-albatros.
De-i săgetare-n așchii de roci înalte, plânge
Cu sânge ochiul vulturului, scos.
Nuntindu-se cu Verbu-n zbor median. e pradă
Acestei pâcle și acestui vânt;
Ferindu-se de gloduri și piscuri de zăpadă
Nici umbră nu aruncă pe pământ.
Dar Verbul viu se smulge din zborul lin, asemeni
Unui condor cu ciocul de oțel,
Miresei efemere izbindu-i țeasta-n cremeni,
Zenit să fie și nadir tot el.

Tremurând de Frumusețe

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Pân-a nu-nvăța să caut
Te credeam ascunsă-n flaut,
Ori înaltă și subțire
După struna unei lire.
Mi te bănuiam ascunsă
Sub o floare, sub o frunză;
Ghemuită sub mireasmă
Ca un vis, ca o fantasmă;
Transparentă ca o boare
lângă fiece culoare..
M-așteptai, iubita mea,
lângă lacul fără stea;
La răspântia de drumuri
fără cântec și parfumuri;
lângă cele pământești
Numai tu așa cum ești
Fără vis, fără tristețe,
Tremurând de frumusețe.

Străzile Din Bruges

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Dorm goticele umbre pe recele bazalt
Lucios ca solzii, vânăt ca plumburile grele,
Când peste burgul sumbru se tolănește-nalt
Zig-zagul de-mpietrite triunghiuri isoscele.
Pe uliți fără bronhii de fragede livezi
Tac tâmplă lângă tâmplă medivale case.
Clipind din policrome ferestre în amiezi
Și ațipind în lenea amurgurilor joase.
Lagune-adânci își mișcă tentaculul fluid
Lent ruginind zăvoare și înverzind pereții
Și poduri gri de piatră arcadele-și închid
Sub pâcla viloletă a nordicei Veneții.
Nici o lumină albă nu pâlpâie-n granit
Decât în geometria cu galaxii de stele
Din albele dantele țesute ca un mit,
Din veșnicul miracol al albelor dantele.
Și străzile de piatră se smulg din noaptea lor
Oprindu-se cumplite la fiece fereastră
S-asculte cum se naște lumina din fior
Și frumusețea albă din liniștea măiastră.
Și când răsar din umbră înzăpeziți atoli,
Străvechiul burg tresare la magicul andante
Al degetelor albe ca niște dulci bemoli
Pe portativul zilei și-al vieții trepidante.
Trec meșterii în piatră pe străzile-n amurg
Să urce geometria luminii pe frontoane
Și străzile de piatră din împietritul burg
Gonesc mai îmblânzite și parcă mai umane.

Strada Motanul Pescar

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Când vântu-şi sună-n toamnă metalicul său ştreang
Şi limba frunzei roşii pe ramul mort tresare,
În poala amintirii, ca un motan, îmi sare
Străvechea ulicioară cu-acustică de gang.
Ca un canal cu-o dungă albastră de ulei
Pe fundul cărui curge cotidianul freamăt,
Sonora stradă-ngustă se-nfundă ca un geamăt
În liniştea fluidă a Senei, lângă chei.
Fereste, faţă-n faţă-şi amestecă tăcut
Răsufletul fierbinte şi intim ca-n taverne –
Şi niciodată luna nu se cufundă-n perne.
Nici soarele nu intră vreodată-n aşternut.
Sub felinarul roşu, şerpi repezi de parfum
Se-ncolăcesc pe umeri, pe sâni şi gâturi albe,
Pe-al căror fildeş sună arginţii strânşi în salbe,
Sclipind prin matitatea perdelelor de fum.
De-obsesia aceasta nu pot scăpa decât
Sfărmându-i amintirii coloanele de templu
Şi – dezvelindu-i cerul – azurul să-i contemplu,
Dator să-i smulg candoarea din marele urât.

În California Limbajului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

În California limbajului
Puțini am găsit aurul
Din care-am făurit poeme
Inoxidabile..
Trudiți stăm noaptea în jurul focului
Și nu putem ațipi
De bufnetul târnăcoapelor
Și pocnetul ciocanelor
În țeasta pietrelor fără duh.
Nisipul aurifer
Se scurge printre degetele
Care prind tot mai strâns mânerul uneltei
Pentru-a sfărâma zădarnic
Rocile sterilității.

Terra

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ulcior de lut cu două toarte:
Viață una, alta moarte.
Un pas spre orgile furtunii,
Alt pas spre harfa albă-a lunii.
Când pe-al Odettei braț, o clipă,
Când pe-al Odilliei aripă..
Sub zmălțuitele lui patrii
Ulciorul ne așteaptă-n atrii
Să-l așezăm gospodărește
Pe mesele cu grâu și pește,
Cu apă vie, nu cu Lethe,
Stingându-ne eterna sete.
La malul amintirii bune
Vraja Odilliei apune.
Ulciorul gol cu două toarte
Plutește spre izvor, departe,
Acolo unde îl așteaptă
Odetta blândă și-nțeleaptă.