Moulavi – Versuri.pro

Vino De-Am Ști Să Ne Iubim

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Vino! De-am ști să ne iubim cum se cuvine
și până la moarte o clipă să nu ne despărțim!
Generoșii viața și-o oferă ființei iubite.
Muritori suntem: alungă orice josnicie,
gândurile-ascunse întunecă iubirea:
de ce nu le surghiunim de tot din inima noastră?
Mulțumit de mine vei fi când voi muri?
De ce să-i îndrăgești pe morți și să te lupți cu cei vii?
Vrei ca după-a mea moarte să te împaci cu mine?
Atunci, întristați de tine vom fi toată viața!
Acum, imaginează-mă mort: fă pace,
abandonul deplin îmi dă paloare de mort.
De vrei mormântul să mi-l săruți,
e-același lucru, iată: sărută-mi fața!
Fă limba-ți să tacă, o, inima mea! ca un mort;
de suntem acuzați că existăm, cu-adevărat asta-i
din pricina limbii noastre.

Dacă Eu Sunt Beat Tu Ești Nebun

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Dacă eu sunt beat, tu ești nebun.
Cine ne va duce acasă?
Și doar ți-am spus de-o sută de ori:
Bea două sau trei cupe mai puțin!
Nu zăresc în oraș nici un om, măcar, întreg la minte:
unul e mai rău ca altul, mai tulburat și mai smintit.
Suflete drag, vino la tavernă să guști din bucuriile Iubitului.
Ce plăceri ar mai avea sufletul de n-ar fi lângă ființa iubită?
În orice colț se găsește cineva, beat și bătând din palme;
grație magnificei Cupe, Paharnicul beția ne-o toarnă.
Încântătoare ființă! Cântăreț din liră!
Dintre noi doi, cine-i mai beat?
Față de beția ta, magia mea-i amăgitoare;
tavernei te-ai hărăzit ca să faci cu vinul negoț,
oamenilor simpli să nu le dai nici un grăunte din câștig.
Ieșind din casă, pe neașteptate m-am întâlnit c-un bețiv;
or o sută de cuiburi, o sută de crânguri de trandafiri
alunecau în privirile sale.
Vas fără ancoră, în derivă plutea;
dar o sută de prudenți înțelepți
mureau de regretul de-a nu fi ca el.
L-am întrebat: ,,’ De unde naiba vii? ”
În zeflemea-mi răspunse:
, , Suflete drag, sunt jumătate din Turkestan,
iar jumătate din Ferghana,
făcut jumătate din pământ și apă,
iar jumătate, din suflet și inimă;
jumătate, din țărm de mare, iar restul, din unică perlă. ”
I-am spus:, , Atunci, fii însoțitorul meu, eu sunt aproapele tău. ”
Îmi spuse:, , Eu nu disting străinul de ruda-apropiată;
capul mi l-am pierdut și turbanul, în casa cârciumarului;
și mi-e doldora inima de cuvinte; dar să le spun trebuie sau nu? ”

Am Cutreierat Întregul Oraș

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Am cutreierat întregul oraș;
n-are seamăn orașul meu de Iubire.
Nu-mi închipuiam, pe-atunci, prețul lui;
multă vreme-am lipsit fără să știu.
În afara Iubirii, n-a fost decât sunetul unei tobe,
singur sunet auzit, dintre zgomote, în lumea asta;
în sunetele tolbei, din lumea arhetipurilor
în lumea schimbătoare-am căzut puțin câte puțin;
suflet însingurat, pe-atunci, printre-atâtea suflete,
zburătăceam, descumpănită inimă.
Dar din nectarul ce dă și râsul, și farmecele,
ca o floare-am băut, fără buze și fără gât.
Iubirea m-a oprit: „Pleacă-n călătorie, suflete!
Născocit-am eu chinul șederii aici.”
Tot în zadar am strigat: „Altundeva nu vreau!”
Degeaba m-am plâns și hainele mi le-am sfâșiat;
la fel cum, și azi, mă feresc să plec,
înspăimântat eram să vin din lumea de sus.
Atunci fascinându-mă, ea știe bine cum să m-ademenească;
de privirile și de vicleniile-i am fost înrobit.
Când a ei vrajă rotește universul,
ce sunt atunci eu, minusculă ființă?
Or, rătăcindu-mă, mă puse-n mișcare:
și salvat aș fi fost, neurmând-o.
Ți-aș fi spus cum se ajunge în lumea de sus,
dar când să scriu, pana mi s-a frânt.

Lumea Asta

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Lumea asta-i ca un arbore, o, fiul meu!
iar noi suntem pe el fructe pe jumătate coapte.
Fructul verde atârnă greu pe ram,
efiind nici frumos, nici demn de cerul gurii.
Dar când s-a copt, îndulcit, năclăind buzele,
atunci el cântăreşte uşor, pe crengi. Fanatismul,
asprimea vin din ignoranţă:
câtă vreme eşti făt, te hrăneşti cu sânge.

Casa de Oaspeți

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Această ființă umană este o casă de oaspeți:
În fiecare dimineață, un nou venit.
O bucurie, o întristare, o josnicie,
O priză de conștiință trecătoare, toate apar
Precum un oaspete neașteptat.
Întâmpină-i și bucură-i pe toți!
Chiar dacă sunt un grup de regrete,
Ce-ți zguduie violent casa golită de mobilă.
Totuși, tratează onorabil fiecare oaspete.
El te poate conduce spre o nouă încântare.
Gândul întunecat, rușinea, răutatea,
Întâmpină-le la ușă râzând,
Și invită-le înăuntru.
Fii recunoscător oricărui oaspete ce vine,
Căci fiecare a fost trimis
Ca un ghid de dincolo.

Cel Cu Veșmintele Sfâșiate

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cel cu veșmintele sfâșiate de Iubire,
purificat a fost de lăcomie, de-orice defect.
Laudă ție, Iubire, plină de mană pentru noi!
O, tu, leac al tuturor mizeriilor noastre!
Orgoliului nostru și gloriei noastre himerice, remediu,
tu ești pentru noi Galien și Platon! Mulțumită ție,
de lut trupul nostru se-avântă spre ceruri.
Munții intră în dans și devin ușori.
Starea de Iubire se exprimă prin geamătul inimii;
nicio boală nu seamănă cu boala inimii,
iar răul ființei îndrăgostite e-un rău aparte;
Iubirea-i ca un astrolab arătând misterele divine;
cu toate că vorbesc despre Iubire-comentariu ori explicație-
când în atingere vin cu Ea, eu cad în confuzie;
deși comentariul scris dă lămuriri,
iubirea asta-i mai evidentă când nu se vorbește
de ea nicicum.
Pana mi se grăbea în timp ce scriam
și s-a frânt când a ajuns la Iubire.

Du-Te, Du-Te Să Dormi Aiurea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Du-te! Du-te să dormi aiurea; lasă-mă singur;
lasă-mă beat mort și hoinărind îndrăgostit de noapte,
singur în astă noapte, până-n zori, și-n valul nebuniei mele;
dacă vrei, iartă și vino; dacă nu, pleacă, chinuiește-mă!
De mine fugi departe spre-a nu cădea-n nefericire!
Calea salvării alege-o! Ferește-te de cea a nenorocirii!
Cu lacrimile-mi singur rămân, ghemuit în colțul tristeții;
prin ale mele lacrimi, poți face să se-nvârtă
oriunde piatra de moară.
O crudă ființă cu inima de piatră ne dă morții
și nu se întâmplă nimic;
când ea ucide, nimeni nu-ndrăznește să spună:
, , Dar hotărăște prețul sângelui! ”
Regina frumuseților nu-i deloc constrânsă la fidelitate;
așteaptă cu răbdare și rămâi fidel, îndrăgostitule cu fața pală!
Dincolo de moarte, un rău există; iar acest rău e fără leac;
dar să te sfătuiesc cum pot oare răul să-ndrepți?
Noaptea trecută, în vis am văzut un bătrân în cartierul Iubirii;
cu mâna mi-a făcut semn să mă duc la el; mi-a spus:
, , Dacă pe drumul tău e-un dragon, Iubirea-i ca smaraldul:
cu fulgerul lui, dragonul nici n-a fost. ”

Ascultă Trestia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ascultă trestia povestindu-și tristețea;
de despărțiri se plânge, spunând:
„De când din mlaștina cu stuf am fost tăiată,
bărbat și femeie
și-au descărcat sufletul prin sunetele mele.
O inimă-mi doresc, sfâșiată prin separare,
ca să-i destăinuiesc durerea nostalgiei,
căci orice ființă rămânând departe de originea sa
caută clipa când o va regăsi.
În orice anturaj m-am lamentat;
îndureraților și fericiților le-am fost însoțitoare;
fiecare mi-a fost prieten, după interes,
fără să-mi caute secretele-n adâncuri.
Or secretul meu nu-i separat de plângerea mea,
dar asta nu se înțelege prin ochi, nici prin ureche.
Trupul n-ascunde nimic sufletului, nici sufletul, trupului;
și totuși vederea sufletului nu-i dată nimănui.”
Plângerea trestiei e-un foc! , nu-i vânt;
să nu fi existat cine nu are focul acesta!
Focul iubirii e cel ce pătrunde flautul,
fervoarea iubirii, ceea ce răzbate în vin.
Flautul însoțește pe oricine s-a despărțit de ființa iubită;
accentele lui dezvăluie secretele noastre.
Să fii totodată, precum flautul, și antidot, și otravă,
îndrăgostitul și confidentul, cine-a mai văzut asta?
Flautul descrie itinerarul cumplit al iubirii
și-ale lui Madjnun aventuri le povestește.
Nu poți concepe acest sens decât aflându-te-n afara lui;
iar ce se spune prin limbă
ascultător n-are decât urechea.
Or dacă plângerea flautului ar fi fără rod,
ea n-ar umple de blândețe tot universul.
Sfârșească-se zilele în care eram îndurerați!
Ca însoțitoare de drum, zilele noastre-au avut
Tristeți arzătoare.
Or dacă zilele s-au dus, spune-le: Duceți-vă!
Eu nu mă tem de nimic!
Dar rămâi cu noi, tu, fără seamăn în puritate!

O, Limba Mea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

O, limba mea! Cât rău îmi faci!
Ce să-ți mai spun, din moment ce vorbești?
O, limba mea! Tu ești și piatră de moară, și foc.
De câte ori vei aprinde piatra de moară?
Din pricina ta sufletul geme secret,
desăvârșind tot ce-i spui.
O, limba mea! Tu ești o nesfârșită comoară
și ești totodată boală fără de leac.

Arată-ți Fața

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Arată-ți fața!
Pământul cu flori îl vreau și grădina de trandafiri.
Deschide-ți buzele!
Să savurez vreau zahăr din abundență.
O, tu, soare de frumusețe, o clipă ieși din nor,
căci fața Ta o vreau, radioasă.
Prin iubirea de Tine,
am ascultat toba chemând șoimul
și m-am întors,
căci jinduiesc să fiu la mâna stăpânului.
Cu cochetărie ai spus: „Du-te și nu mă mai chinui!”
Este chiar cuvântul pe care-l doresc de la Tine.
Pâinea, apa pe care-o dă cerul sunt
la fel de nesigure ca un torent.
Precum un rechin aspir să înot în Marea Oman;
și, după modelul lui Iacob, fără-ncetare strig: „Vai!”,
pentru că mă tentează dorința
de-a-l revedea pe-acest Iosif atât de frumos.
Un oraș fără Tine, desigur, e o-nchisoare;
așa dorit-am să rătăcesc printre deșerturi și munți.
De-acești însoțitori indolenți s-a plictisit inima mea;
și visez la Ali, leul lui Dumnezeu, la Rostam,
eroul, fiul lui Zāl,
căci mi-e dezgustat sufletul de acest nedrept Faraon:
ceea ce vrem e lumina scăldând fața lui Moise.
În noaptea asta,
umbla prin oraș un bătrân cu o lampă în mână
și spunea:
„Caut un om; de-ajuns cu demonii și proștii.”
„E de negăsit, i se spunea, căci noi l-am căutat mult timp!”
„E chiar negăsibilul ceea ce vreau”, răspunse el.