Moulavi – Arată-ți Fața

Arată-ți fața!
Pământul cu flori îl vreau și grădina de trandafiri.
Deschide-ți buzele!
Să savurez vreau zahăr din abundență.
O, tu, soare de frumusețe, o clipă ieși din nor,
căci fața Ta o vreau, radioasă.
Prin iubirea de Tine,
am ascultat toba chemând șoimul
și m-am întors,
căci jinduiesc să fiu la mâna stăpânului.
Cu cochetărie ai spus: „Du-te și nu mă mai chinui!”
Este chiar cuvântul pe care-l doresc de la Tine.
Pâinea, apa pe care-o dă cerul sunt
la fel de nesigure ca un torent.
Precum un rechin aspir să înot în Marea Oman;
și, după modelul lui Iacob, fără-ncetare strig: „Vai!”,
pentru că mă tentează dorința
de-a-l revedea pe-acest Iosif atât de frumos.
Un oraș fără Tine, desigur, e o-nchisoare;
așa dorit-am să rătăcesc printre deșerturi și munți.
De-acești însoțitori indolenți s-a plictisit inima mea;
și visez la Ali, leul lui Dumnezeu, la Rostam,
eroul, fiul lui Zāl,
căci mi-e dezgustat sufletul de acest nedrept Faraon:
ceea ce vrem e lumina scăldând fața lui Moise.
În noaptea asta,
umbla prin oraș un bătrân cu o lampă în mână
și spunea:
„Caut un om; de-ajuns cu demonii și proștii.”
„E de negăsit, i se spunea, căci noi l-am căutat mult timp!”
„E chiar negăsibilul ceea ce vreau”, răspunse el.