Moulavi – Am Cutreierat Întregul Oraș

Am cutreierat întregul oraș;
n-are seamăn orașul meu de Iubire.
Nu-mi închipuiam, pe-atunci, prețul lui;
multă vreme-am lipsit fără să știu.
În afara Iubirii, n-a fost decât sunetul unei tobe,
singur sunet auzit, dintre zgomote, în lumea asta;
în sunetele tolbei, din lumea arhetipurilor
în lumea schimbătoare-am căzut puțin câte puțin;
suflet însingurat, pe-atunci, printre-atâtea suflete,
zburătăceam, descumpănită inimă.
Dar din nectarul ce dă și râsul, și farmecele,
ca o floare-am băut, fără buze și fără gât.
Iubirea m-a oprit: „Pleacă-n călătorie, suflete!
Născocit-am eu chinul șederii aici.”
Tot în zadar am strigat: „Altundeva nu vreau!”
Degeaba m-am plâns și hainele mi le-am sfâșiat;
la fel cum, și azi, mă feresc să plec,
înspăimântat eram să vin din lumea de sus.
Atunci fascinându-mă, ea știe bine cum să m-ademenească;
de privirile și de vicleniile-i am fost înrobit.
Când a ei vrajă rotește universul,
ce sunt atunci eu, minusculă ființă?
Or, rătăcindu-mă, mă puse-n mișcare:
și salvat aș fi fost, neurmând-o.
Ți-aș fi spus cum se ajunge în lumea de sus,
dar când să scriu, pana mi s-a frânt.