Versuri corectate și adnotate
Poetule, de ce-ţi bagi versu-n timp?De nu răcneşti ori nu blestemi, n-atingeCu aripa vreo culme din Olimp,Ci-n laude festive se va stinge.Cresc după ploaie albele ciuperciMărunte, mute-n moile cotoare.De nu poţi fi un trăsnet, vrei să-ncerciSă fii numai o silă zâmbitoare?
Când ți-o fi lumea mai dragă,să-ți pice dreapta beteagăși s-ajungi, la cap de pod,cerșetor, slut și nărod.Din puterea ta a plină,suptă de vreo curviștină,să rămâi sfrijit ca paiul,urle-ți versul ca buhaiul,limba să ți se-mpletească,să vorbești pe păsărească,să te topești de-a-n picioare,galben, ca o lumânare!.Să nu fie boală rea,care-n tine să nu dea!Ardite-ar focul, mangalul,să fii … Citește mai mult
Acum, pe-ntregul câmp n-ai să citeștiDecât cuneiforme păsărești.Dar spre-a fi scrise, trebuia să vinăDin cer transport de liniști și lumină.Atâta alb, atâta dăruire,Ca un ecou din nemărginire.Atâta alb, tot alb jur împrejur,Din celor vii și mai exact contur.
Coboară-ți tripticul de pe raft!Ignoranța stă cu mâinile-n șold,țipă din vârful patului de casnică-gospodinăcă știe,că lumea e strâmbă fiindcă i-a zis vecina,și dacă nu-i așa, ce mai contează?Cuvintele se îndoaie sub greutatea certitudinii.Prostia vine cu zâmbetul lat,purtând un tricou pe care scrie „Am o dreptate de fier!”,se uită cruciș la argumenteși urlă că alfabetul e … Citește mai mult
Dragostea noastră a fost cam sucită,far’ de rost, c-a-nceput în primăvaraca un bob de lăcrămioarași la urmă a murit ca un plâns înăbușit.Da, eram noi amândoi,bibilică-bibiloi,când ardea soarele-n toi,parcă dăduse boala-n noi:gura ta, a de muiere,de dulceață și de miere,era arșița și boare,ma topia și-mi da răcoare.Îți pica vorba domoalăca descântecul de boală:lacrima erau, și … Citește mai mult
Pierite chipuri, dintr-o ceață deasăMemoria le vede prin perdeleȘi ea atunci ca pe-un orfan mă lasă,Întreagă regăsindu-se în ele.Nălucile-nviate să le dăruiVreau, celor vii, dar mă cuprinde teamaClădirile de fum să nu le năruiȘi, grea, tăcerea își pogoară vama.Un clopot fără limbă, mut sunt, căruiDoar vântu-i suflă uneori alama.
Într-un tufiș de braziDe lângă un castel vestitO șatră de țigani nomaziA poposit în el –(Tango țigan.Cândva demult, un crâng de braziPăzea un vechi castel;O șatră de țigani nomaziA poposit în el.Pe când făceau bărbații focDin crăngile de pini,Femei cu cărți și cu ghiocPorniră prin vecini.Erau țigănci cu ochi adânci,Cu galbeni prinși în plete;Le-nconjura un … Citește mai mult