Coboară-ți tripticul de pe raft!
Ignoranța stă cu mâinile-n șold,
țipă din vârful patului de casnică-gospodină
că știe,
că lumea e strâmbă fiindcă i-a zis vecina,
și dacă nu-i așa, ce mai contează?
Cuvintele se îndoaie sub greutatea certitudinii.
Prostia vine cu zâmbetul lat,
purtând un tricou pe care scrie „Am o dreptate de fier!”,
se uită cruciș la argumente
și urlă că alfabetul e o conspirație,
că gândirea e o boală ce trebuie stârpită.
Îi e frică de adevăr
cum îi e diavolului de tămâie,
dar îți predă viața cu câteva
vorbe scrise pe garduri
de vagabonzi.
Minciuna? Ah, ea e cea mai șireată,
se îmbracă în rochii, poartă cercei cu perlă,
are vocabular bogat și privire blândă.
Se plimbă liberă,
cu aerul unui bătrân învățat,
spune ce-ar vrea să audă, dar nimic din ce e.
Și uite-așa stau ele, ca într-un triptic strâmb,
unde cunoașterea e suspectă,
inteligența e elitistă,
iar adevărul… o glumă proastă.
Sensul versurilor
Piesa critică starea societății, unde ignoranța, prostia și minciuna sunt la putere, în timp ce cunoașterea și adevărul sunt marginalizate. Este o reflectare asupra valorilor distorsionate și a lipsei de gândire critică.