Să pui cartofii-n gropi adânci, pe paie,
Să nu înghețe, sfecla, tot la fel.
Și varza din cotor frumos se taie.
Pân-la sfârșitul zilei, ce măcel!.
Prin lume vor mai fi încă destule
de cunoscut și de-nvățat, apoi.
Tu vezi să fie vitele sătule
și în ocol mai cară jupi la oi.
Răzoarele-s golite, și-o să ningă.
Pe râturi apa-mprăștie gălbezi.
La sanie să mai cioplim o chingă,
la roți să mai cătăm niște obezi.
Pe sus foșniri de păsări. Câte-un unghi-i
întârziat și cată-n miazăzi.
Te cheamă porcul parcă să-l înjunghii,
și-apoi să ningă, într-o bună zi!.
Din toate-i dat să rupem câte-o țâră.
Acum cartofi-s puși, și varza-n buți.
Când bate vântul parcă lasă dâră.
La piatră-ncet, cuțitul ți-l ascuți.
Sensul versurilor
Piesa descrie activitățile agricole specifice toamnei, pregătirile pentru iarnă într-un sat românesc. Versurile evocă un sentiment de nostalgie și respect față de tradițiile rurale și ciclul natural al vieții.