Tunzi oile numai atunci când schimbă
un zeu de sus cântarul lui ceresc.
Atunci prin lână foarfeca se plimbă
și ploi mai calde cheagu-și pregătesc.
Se sperie-ntre ele, fug din strungă,
berbecii parcă nici nu le mai vor,
le amiroase, stau să le împungă,
străini în toată-mpărăția lor.
Nu-i timpul, știu, de-mperecheri și joacă,
sămânța lor așteaptă întomnări.
În turma lor sunt duși la altă troacă
și iarba crudă-i gâdilă la nări.
Apoi, târziu, pe miriști cu trifoiuri,
se bagă ei în turmă, într-un rut,
și turma toată strânsă după soiuri
primește harul ei de la-nceput.
Sensul versurilor
Piesa descrie ciclul natural al oilor, de la tuns până la împerechere, reflectând o armonie cu ritmurile naturii și tradițiile pastorale. Sugerează o înțelegere profundă a interdependenței dintre om și natură, precum și respectul pentru ritmurile vieții.